HOTĂRÂREA NR.408
privind aprobarea contului de execuţie al bugetului local la data de 30 septembrie 2017
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 octombrie 2017, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr.273834 din data de 24.10.2017, întocmit de Direcţia Economico - Financiară, prin care se propune aprobarea execuţiei bugetului local la data de 30 septembrie 2017, precum şi execuţia bugetului contului « Fondul de Întreţinere, Înlocuire şi Dezvoltare », la data de 30 septembrie 2017;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr.112/2017 a fost aprobat bugetul local pentru anul 2017, la valoarea totală de 311.080.000 lei, ce a fost ulterior rectificat prin hotărâri ale Consiliului Local, ajungând la valoarea de 313.433.035 lei, atât la partea de venituri cât și la partea de cheltuieli ; de asemenea, prin hotărârea nr.114/2017 s-a aprobat bugetul aferent contului 50.76 "Fondul de Întreţinere, Înlocuire şi Dezvoltare" pentru anul 2017, la valoarea de 3.187.203,23 lei;
În temeiul prevederilor art.49, alin.(12) din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(4), lit. a), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 19 voturi “pentru”, 4 voturi “împotrivă” şi 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă execuţia bugetului local la data de 30 septembrie 2017, cu o valoare de 242.405.561,63 lei - la partea de venituri şi 191.924.674,98 lei – la partea de cheltuieli, rezultând un excedent în sumă de 50.480.886,64 lei, conform anexelor nr.1 - 4, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă execuţia bugetului contului « Fondul de Întreţinere, Înlocuire şi Dezvoltare » la data de 30 septembrie 2017, cu o valoare de 1.942.198,59 lei – la partea de venituri și 1.364.545,91 lei la partea de cheltuieli, rezultând un sold în sumă de 577.652,68 lei, conform anexei nr.5, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Economico-Financiară.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Rm. Vâlcea;
- Direcţiei Economico – Financiare;
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice;
- societăţii APAVIL S.A.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Florentina Adina DOBRETE
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 31 octombrie 2017