HOTĂRÂREA NR. 320
privind modificarea statului de funcţii la Serviciul Public Creșe al municipiului Râmnicu Vâlcea
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 august 2017, la care participă toți cei 23 de consilieri locali în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr. 32967 din data de 24.08.2017, întocmit de Direcţia Resurse Umane, prin care se propune modificarea statului de funcţii la Serviciul Public Creșe al municipiului Râmnicu Vâlcea prin eliminarea claselor de salarizare;
Văzând raportul cuprinzând avizul comisiei de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor;
În temeiul prevederilor Legii nr.153/2017 legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
În baza art.36, alin.(2), lit.a), alin.(3), lit.b), art.45, alin.(1) şi alin.(6) şi art.115 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 23 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” şi 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se modifică statul de funcţii al aparatului de specialitate la Serviciul Public Creșe al municipiului Râmnicu Vâlcea prin eliminarea claselor de salarizare.
(2) Modificările prevăzute la alin.(1) se regăsesc în anexa - Statul de funcţii la Serviciul Public Creșe, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Resurse Umane.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului -județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Rm. Vâlcea;
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Direcţiei Resurse Umane.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Diana Maria IONESCU
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 31 august 2017