HOTĂRÂREA NR.25
privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 242/130 din 2016 referitoare la desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local în Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii din cadrul unităţilor de învăţământ
preuniversitar din municipiul Râmnicu Vâlcea
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 ianuarie 2017, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.2781 din data de 26.01.2017, întocmit de Serviciul Administratie Publica Locala, Reglementari, Aplicare Legea 10/2001, prin care se propune modificarea anexei la Hotărârea Consiliului Local nr.242/130 din 2016 referitoare la desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local în Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Râmnicu Vâlcea, în sensul înlocuirii domnului Cocoş Vasile din această comisie la două unităţi de învăţământ, respectiv Colegiul Economic şi Şcoala Gimnazială « Colonie »;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement şi ca urmare a propunerii formulate în plenul şedinţei cu privire la desemnarea domnului Linteşi Florin Geani în comisiile susmenţionate de la cele două unităţi de învăţământ ;
Ţinând seama de faptul că prin Hotărârea nr.318/206/2016 Consiliul Local a luat act de încetarea de drept a calităţii de consilier local a domnului Vasile Cocoş ca urmare a demisiei acestuia;
În temeiul prevederilor Legii educatiei nationale nr.1/2011, cu modificarile şi completarile ulterioare şi ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.75 din 2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare ;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Întrunind 20 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” şi 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se modifică anexa la Hotărârea Consiliului Local nr.242/130 din 2016 referitoare la desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local în Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Râmnicu Vâlcea, dupa cum urmează :
- la Colegiul Economic (poziţia 13 din anexă), în locul domnului Cocoş Vasile, se desemnează un nou reprezentant al Consiliului Local în Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii constituită la nivelul acestei unităţi de învăţământ în persoana domnului Linteşi Florin Geani;
- la Şcoala Gimnazială « Colonie » (poziţia 16 din anexă), în locul domnului Cocoş Vasile, se desemnează un nou reprezentant al Consiliului Local în Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii constituită la nivelul acestei unităţi de învăţământ în persoana domnului Linteşi Florin Geani.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică in copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Resurse Umane;
- Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea;
- Unitatilor de invatamant nominalizate la art.1;
- Persoanelor nominalizatela art.1.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Cătălin PANĂ
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 31 ianuarie 2017