HOTĂRÂREA NR.212
privind exprimarea acordului Municipiului Râmnicu Vâlcea, în calitate de acţionar majoritar al Societăţii APAVIL SA, cu privire la achiziționarea de servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare a societății


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 mai 2017, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr. 20305 din 24.05.2017, întocmit de Serviciul Administratie, Publică Locală, Reglementări, Aplicare Legea 10/2001 prin care se propune exprimarea acordului Municipiului Râmnicu Vâlcea, în calitate de acţionar majoritar al societăţii APAVIL SA cu privire la achiziționarea de servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare a acestei societăți, precum și mandatarea reprezentantului municipiului în Adunarea Generală a Acționarilor la această societate;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură ;
Având în vedere adresa nr.19469 din 09.05.2017 înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.18252 din 10.05.2017, prin care Societatea APAVIL SA a solicitat exprimarea acordului în vederea contractării de servicii juridice cu un cabinet de avocatură, potrivit art.1 alin.(3) din OUG nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, pentru depășirea dificultăților juridice cu care societatea se confruntă și ținând seama de argumentele prezentate de societate în susținerea acestei solicitări;
În temeiul prevederilor art.1 alin.(3) din OUG nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(9), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abțineri, 
H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1. Se exprimă acordul Municipiului Râmnicu Vâlcea, în calitate de acţionar majoritar al Societăţii APAVIL S.A., cu privire la achiziționarea de servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare a acestei societăți pentru recuperarea prejudiciilor generate de nefinalizarea la termen a contractelor de proiectare și execuție/execuție lucrări CL 1, CL 2 Lot 1, CL 3, CL 6, CL 7 și CL 11. 
Art.2. Se mandatează reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea Apavil SA să aprobe achiziționarea de servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare a acestei societăți așa cum este menționat în acordul Municipiului Râmnicu Vâlcea, exprimat conform art.1.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire: 
- Societăţii APAVIL SA;
- Reprezentantului Municipiului Râmnicu Vâlcea în AGA la Societatea APAVIL SA.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Lețu FĂNEL                                          SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                    jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 31 mai 2017

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)