HOTĂRÂREA NR.395
privind completarea componenţei Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 octombrie 2017, la care participă toți cei 22 de consilieri în funcție ;
Luând în discuţie Raportul nr.42164 din data de 31.10.2017, întocmit de Secretarul municipiului Râmnicu Vâlcea, prin care se propune validarea mandatului de consilier local al domnului Condescu Daniel, supleant aflat pe lista electorală a Partidului Alianța Liberalilor și Democraților, cu care acesta a participat la alegerile locale din iunie 2016 şi, pe cale de consecinţă, completarea componenţei Consiliului Local cu domnul Condescu Daniel;
Ţinând seama de faptul că, în temeiul prevederilor art.9, alin.(3) din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, Consiliul Local a luat act de încetarea de drept a calităţii de consilier local a domnului Vîrlan Eduard, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, ca urmare a demisiei sale din această calitate, declarând, totodată, vacant locul de consilier local ocupat până la această dată de dumnealui ;
Luând în considerare adresa nr.345 din data de 30.10.2017, înregistrată la Primăria municipiului sub nr.42036/30.10.2017, prin care Partidul Alianța Liberalilor și Democraților – Filiala Teritorială Vâlcea a făcut cunoscut faptul că următorul supleant aflat pe lista de candidaţi a Partidului Alianța Liberalilor și Democraților, cu care acesta a participat la alegerile locale din iunie 2016, este domnul Condescu Daniel, aflat la poziţia 8, întrucât candidații de la pozițiile 4-7 au fost excluși din partid în baza hotărârilor Delegației Permanente Teritoriale Vâlcea;
Văzând procesul-verbal al comisiei de validare, încheiat la data de 31 octombrie 2017;
Luând act de opţiunea scrisă a domnului Condescu Daniel de a face parte din comisia de specialitate nr.2 de buget-finanţe, prognoze economico-sociale ;
În temeiul prevederilor Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Local, aprobat prin Hotărârea nr.228/2009; 
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” şi 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se validează mandatul de consilier local al domnului Condescu Daniel, supleant aflat pe lista electorală a Partidului Alianța Liberalilor și Democraților, cu care acesta a participat la alegerile locale din iunie 2016.
Art.2. Consecinţă a prevederilor articolului 1, se completează componenţa Consiliului Local cu domnul Condescu Daniel. 
Art.3. Consilierul nou validat şi-a exprimat opţiunea şi va face parte din comisia de specialitate a Consiliului Local numărul 2 de buget-finanţe, prognoze economico-sociale. 
Art.4. Prezenta se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Direcţiei Resurse Umane;
- Domnului Condescu Daniel.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 

Florentina Adina DOBRETE                SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 31 octombrie 2017

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)