HOTĂRÂREA NR.202
privind modificarea şi completarea anexelor nr.3 şi nr.8 la contractul de delegare a gestiunii unor servicii publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local 


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 mai 2017, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.20896 din data de 26.05.2017, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală, prin care se propune modificarea şi completarea anexelor nr.3 şi nr.8 la Contractul de delegare a gestiunii unor servicii publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local nr.28077/20.09.2010;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ;
Având în vedere faptul că, prin Hotărârea nr.244/31.08.2010, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Local a aprobat delegarea directă, prin concesiune, către societatea PIEŢE PREST S.A., a gestiunii unor servicii de administrare a domeniului public şi privat, printre acestea aflându-se şi amenajarea şi întreţinerea zonelor verzi, a parcurilor şi grădinilor publice şi a locurilor de agrement, precum şi concesionarea către respectiva societate a bunurilor din domeniul public şi privat al municipiului, necesare pentru realizarea serviciilor publice delegate, fiind astfel încheiat contractul nr.28077/2010;
Luând în considerare faptul că, pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic, în perioada 2013-2015, au fost amenajate pe domeniul public al municipiului 3 zone pentru pentru activităţile de picnic (o zonă pe malul Lacului Ostroveni, de la intersecţia cu strada Ştrandului până la Baza de agrement Ostroveni, o zonă situată între str. Lacului şi Lacul Ostroveni şi o zonă amplasată pe malul vestic al Lacului de Agrement Nord), dotate cu foişoare din lemn, vetre pentru aprinderea focului, precum şi toalete ecologice şi containere pentru deşeuri menajere, impunându-se astfel transmiterea lor în administrarea operatorului serviciului, S.C. PIEŢE PREST S.A. ;
În temeiul prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.71/2001 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Guvernului nr.955/2004 pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi « pentru », 0 voturi « împotrivă » şi 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă administrarea de către S.C. PIEŢE PREST S.A. a zonelor de picnic amenajate pe domeniul public al municipiului, completându-se în mod corespunzător "Lista cuprinzând suprafeţele zonelor verzi, a parcurilor şi a grădinilor publice ce vor fi întreţinute şi amenajate de S.C. PIEŢE PREST S.A.” - anexa nr.3 la Contractul nr.28077/20.09.2010 de delegare a gestiunii unor servicii de administrare a domeniului public şi privat - cu cele 3 (trei) zone de picnic amenajate, identificate în planurile de situaţie anexate la prezenta hotărâre.
Art.2. Urmare a prevederilor art.1, cu bunurile şi dotările aferente celor trei zone de picnic (foişoare, toalete ecologice, coşuri de gunoi şi alte containere pentru deşeuri menajere etc) se completează "Lista locurilor de joacă şi a terenurilor de sport amplasate pe domeniul public al municipiului ce vor fi întreţinute şi amenajate de către S.C. PIEŢE PREST S.A." - anexa nr.8 la Contractul nr.28077/20.09.2010 de delegare a gestiunii unor servicii de administrare a domeniului public şi privat.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Dezvoltare Locală ;
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice ;
- Direcţiei Economico – Financiare ;
- Poliţiei Locale a municipiului Râmnicu Vâlcea ;
- Serviciului Corp Control Primar, Inspectori Zonali ;
- Societăţii PIEŢE PREST S.A.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Fănel LEŢU                                          SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                  jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 31 mai 2017

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)