HOTĂRÂREA NR. 363
privind modificarea statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare al Teatrului municipal “Ariel” Râmnicu Vâlcea
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 septembrie 2017, la care participă 21 de consilieri locali din cei 23 în funcție;
Având în vedere Raportul nr. R1523 din data de 20.09.2017, întocmit de Teatrul municipal Ariel Râmnicu Vâlcea, înregistrat la Primăria municipiului sub nr.36722/20.09.2017, prin care se propune modificarea statului de funcții al Teatrului Municipal Râmnicu Vâlcea și a Regulamentului de Organizare și Funcționare al acestei instituții;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
În conformitate cu prevederile art.11, alin.(1), art.36 alin.(1) și (2) din Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
În baza art.36, alin.(2), art.45 şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi ”pentru ”, 0 ”împotrivă” și 0 abțineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Începând cu data de 01.10.2017, se modifică statul de funcții al Teatrului municipal «Ariel» prin transformarea următoarelor posturi, după cum urmează:
- postul de secretar PR, gradul III, S se transformă în post de secretar PR, gradul II S;
- postul de manipulant decor, M/G se transformă în post de manipulant decor, treapta I, M/G.
(2) Modificările prevăzute la alin.(1) se regăsesc în anexa nr.1 – Stat de functii al Teatrului municipal Ariel, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Începând cu data de 01.10.2017, se modifică Regulamentul de Organizare și Funcționare al Teatrului Municipal «ARIEL» al cărui conținut este prezentat în anexa nr.2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Teatrul municipal Ariel.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – judetul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Directiei Resurse Umane;
- Teatrului municipal Ariel.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Florentina Adina DOBRETE
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 28 septembrie 2017