HOTĂRÂREA NR.278
privind inventarierea unui imobil-teren cu destinaţia de drum public 


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 14 iulie 2017, la care participă 18 consilieri locali din cei 23 în funcție ;
Luând în discuţie Raportul nr.27551 din data de 12.07.2017, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală, prin care se propune inventarierea în domeniul public al municipiului a terenului în suprafață de 1005 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, cartier Copăcelu, cu destinația de drum public;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură ;
Având în vedere cererea nr.27241/11.07.2017, prin care domnul Roșoga Mihai, domiciliat în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Copăcelu nr. 90, a solicitat înregistrarea în domeniul public a drumului de acces din strada Copăcelu, spre Nord, către proprietatea acestuia; ținând seama că în urma verificării inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului, a rezultat că drumul de acces a cărui inventariere se solicită, nu este cuprinsă în anexa la Hotărârea G nr.1362/2001, aşa cum a fost modificată şi completată prin HG nr. 54/2008 ;
Luând în considerare faptul că, în urma verificării situaţiei juridice a terenurilor din zona respectivă, adiacente drumului de acces, în sensul respectării limitelor de proprietate înscrise în cartea funciară, precum şi a Nomenclatorului căilor de comunicaţii din municipiu, a fost întocmit un plan de situaţie din care rezultă că drumul de acces ce porneşte din strada Copăcelu spre Nord cu o lungime de 213 m şi o suprafaţă de 1005 mp nu aparţine niciunei proprietăţi private şi este de utilitate publică; 
În temeiul prevederilor Legii nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Întrunind 18 voturi «pentru », 0 voturi «împotrivă » și 0 abțineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se inventariează în domeniul public al municipiului terenul ce porneşte din strada Copăcelu spre Nord cu o lungime de 213 m şi o suprafaţă de 1005 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, cartier Copăcelu, cu destinația de drum public, identificat în planul de situaţie – anexa la prezenta hotărâre. 
Art.2. Valoarea terenului prevăzut la art.1 este de 60.300 lei (60 lei/mp x 1005 mp) și a fost stabilită în funcţie de valorile de piaţă ale terenurilor din municipiul Râmnicu Vâlcea, utilizate de notarii publici şi stabilite prin raport de evaluare întocmit de evaluator atestat ANEVAR. 
Art.3. Consecință a prevederilor art.1 se completează inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.30/2007.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire: 
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcţiei Urbanism.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Diana Maria IONESCU                             SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                        jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 14 iulie 2017

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)