HOTĂRÂREA NR.393
privind aprobarea Studiului de Fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii 
“Grădinița cu program prelungit Ostroveni”


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 16 octombrie 2017, la care participă 22 de consilieri locali din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr. 40008 din data de 13.10.2017, întocmit de Direcţia Investiţii şi Achiziţii Publice – Serviciul Investiții Publice, prin care se propune aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici, pentru obiectivul de investiţii “Grădinița cu program prelungit Ostroveni”; de asemenea, se propune aprobarea devizului general cheltuieli neeligibile PNDL (buget local) și a devizului general cheltuieli eligibile PNDL (buget de stat) pentru obiectivul de investiții mai sus menționat;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ;
În conformitate cu prevederile art.44 alin.(1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările ulterioare; 
În baza art.36, alin.(4), lit.d), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, 
Întrunind 22 de voturi ”pentru”, 0 ”împotrivă”, și 0 abțineri, 

H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se aprobă studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii “Grădinița cu program prelungit Ostroveni” şi indicatorii tehnico-economici, la valoarea totală de 4.635.172,40 lei cu TVA, respectiv 3.895.102,86 lei fără TVA, din care C+M la valoarea de 4.034.548,72 lei cu TVA, respectiv 3.390.377,08 lei fără TVA, prezentați în anexa nr.1 – indicatori tehnico-economici și în anexa nr.2 – deviz general, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Documentaţia aprobată conform alin.(1), anexă la prezenta hotărâre, se păstrează la Serviciul Investiţii Publice.
Art.2. Se aprobă devizul general - cheltuieli neeligibile PNDL (buget local) pentru obiectivul de investiţii “Grădinița cu program prelungit Ostroveni” la valoarea de 1.173.117,15 lei cu TVA, respectiv 985.812,73 lei fără TVA, conform anexei nr.3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Se aprobă devizul general – cheltuieli eligibile PNDL (buget de stat) pentru obiectivul de investiţii “Grădinița cu program prelungit Ostroveni” la valoarea de 3.462.055,25 lei cu TVA, respectiv 2.909.290,13 lei fără TVA, conform anexei nr.4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Începând cu data adoptării prezentei, prevederile Hotărârilor Consiliului Local nr.283/2017 privind aprobarea Studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii “Grădinița cu program prelungit Ostroveni” și nr.302/2017 privind asigurarea finanțării din bugetul local a categoriilor de cheltuieli care nu se finanțează de la bugetul de stat pentru realizarea obiectivului de investiții ”Grădinița cu program prelungit Ostroveni” își încetează aplicabilitatea. 
Art.5. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Investiţii Publice - Direcţia Investiţii şi Achiziţii Publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
• Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
• Primarului municipiului Rm. Vâlcea;
• Direcţiei Economico - Financiare;
• Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice;
• Direcţiei Urbanism.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 

Florentina Adina DOBRETE                    SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                      jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 16 octombrie 2017

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)