HOTĂRÂREA NR.179
privind aprobarea unui Acord de Parteneriat cu Forumul Cultural al Râmnicului
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 aprilie 2017, la care participă toţi cei 23 de consilieri în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.15816 din data de 21.04.2017, întocmit de Biroul Comunicare, Sport, Cultură, prin care se propune aprobarea unui Acord de parteneriat între municipiul Râmnicu Vâlcea şi Forumul Cultural al Râmnicului, în baza căruia se prelungeşte, până la încheierea anului 2017, durata de folosinţă a spaţiului situat în Calea lui Traian nr.129, pus la dispoziţia acestei asociaţii prin hotărâri succesive ale Consiliului Local, Forumul Cultural al Râmnicului având obligaţia de a oferi consiliere locuitorilor municipiului, prin acordarea de consultanţă, sub formă de ore deschise, elevilor înscrişi în orice unitate de învăţământ de pe raza municipiului ;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement ;
Având în vedere faptul că în anul 2001, la iniţiativa conducerii de atunci a Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, s-a înfiinţat Forumul Cultural al Râmnicului, asociaţie apolitică, non guvernamentală şi non profit, având drept scop promovarea valorilor culturale reprezentative ale Râmnicului, dezvoltarea vieţii cultural-spirituale a comunităţii râmnicene ;
Luând în considerare, totodată, faptul că în anul 2003, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a înfiinţat, prin programul PHARE pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Biroul de Consiliere pentru Cetăţeni, Forumul Cultural al Râmnicului având obligativitatea de a fi coordonatorul acestuia în spaţiul din Calea lui Traian nr.129, transmis asociaţiei în folosinţă gratuită prin Hotărârea Consiliului Local nr.10/2003 ;
Văzând şi adresa nr.2/2016 a Forumului Cultural al Râmnicului, înregistrată la sediul Primăriei municipiului sub nr.48709/2016, prin care acesta a solicitat prelungirea duratei de folosinţă a spaţiului menţionat mai sus ;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” şi 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă Acordul de Parteneriat ce va fi încheiat între municipiul Râmnicu Vâlcea şi Forumul Cultural al Râmnicului - asociaţie apolitică, non guvernamentală şi non profit, având drept scop promovarea valorilor culturale reprezentative ale Râmnicului, dezvoltarea vieţii cultural-spirituale a comunităţii râmnicene. Modelul Acordului de Parteneriat este prezentat în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. În baza Acordului de Parteneriat aprobat conform art.1, se prelungeşte, până la încheierea anului 2017, durata de folosinţă a spaţiului situat în Calea lui Traian nr.129, pus la
dispoziţia Forumului Cultural al Râmnicului prin hotărâri succesive ale Consiliului Local, municipiul suportând, totodată, cheltuielile administrative aferente acestuia, iar asociaţia are obligaţia de a oferi consiliere locuitorilor municipiului, prin acordarea de consultanţă, sub formă de ore deschise, elevilor înscrişi în orice unitate de învăţământ de pe raza municipiului.
Art.3. Se împuterniceşte primarul municipiului să semneze Acordul de parteneriat aprobat conform art.1.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico-Financiare
- Biroului Comunicare, Sport, Cultură;
- Forumului Cultural al Râmnicului.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Fănel LEŢU
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 27 aprilie 2017