HOTĂRÂREA NR. 179
privind rectificarea bugetului local și a listei de investiții pe anul 2018 

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 14 iunie 2018, la care participă 21 de consilieri locali din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr. 240547 din data de 07.06.2018, întocmit de Direcţia Economico - Financiară, prin care se propune rectificarea bugetului local și a listei de investiții pe total surse de finanțare pentru anul 2018;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură,nr.4 de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură, şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 45 din 15 februarie 2018 a fost aprobat bugetul local, precum și listele de investiții pe surse de finanțare, pentru anul 2018, ce a mai fost rectificat prin hotărâri ale Consiliului Local ajungând la valoarea totală de 193.166.400 lei, atât la partea de venituri cât și la partea de cheltuieli;
În temeiul prevederilor art.19 alin.(2) din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), lit. b), alin.(4), lit.a), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 18 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 3 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se aprobă rectificarea bugetului local pentru anul 2018, prin retragerea unor credite bugetare în sumă de 45.000 lei de la CAP 51 Autorități executive, din secțiunea funcționare și suplimentarea secțiunii dezvoltare cu aceeași sumă la același capitol de cheltuieli, conform anexei nr. 2 la prezenta hotărâre.
(2) Bugetul local pe anul 2018, rectificat conform alin.(1) rămâne la valoarea totală de 193.166.400 lei, atât la partea de venituri cât și la partea de cheltuieli.
Art.2. Se rectifică ”Lista obiectivelor de investiții -anul 2018 – Cofinanțare buget local” la obiectivul de investiții ”Reabilitare și modernizare Baza de agrement Ostroveni în municipiul Râmnicu Vâlcea” în sensul repartizării sumei de 10.000 lei pentru cheltuieli de proiectare, sumă care se retrage de la cheltuieli de consolidare – C3 același obiectiv, precum și prin modificări în structură, având o valoare totală rectificată de 1.086.500,00 lei, conform anexei nr. 4 la prezenta hotărâre. 
Art.3. Se suplimentează lista obiectivelor de investiții - total surse de finanțare pe anul 2018 – anexa nr.6, cu suma de 45.000 lei, ajungând la valoarea totală rectificată de 30.763.000 lei. 
Art.4. Influențele din această rectificare se regăsesc în anexele menționate la art.1, art. 2 și art.3.
Art.5. Anexele nr. 1 - Situaţia veniturilor estimate de încasat la bugetul local pe anul 2018, nr. 3 - Situația privind repartizarea creditelor bugetare pe unități de învățământ pentru cheltuieli funcționale pe anul 2018, nr. 5 – Lista de investiții pe anul 2018 – reabilitare termică blocuri de locuinţe – și nr.7 rămân nemodificate.
Art.6. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Economico-Financiară și Direcția Investiții și Achiziții Publice.
Art.7. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Rm. Vâlcea;
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Maria BOBEANU                                      SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                       jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 14 iunie 2018

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)