HOTĂRÂREA NR. 46
privind aprobarea execuţiei pentru Fondul de Întreținere, Înlocuire și Dezvoltare (IID) la data de 31.12.2017
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 15 februarie 2018, la care participă 22 de consilieri locali din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr.209351 din data de 09.02.2018, întocmit de Direcţia Economico - Financiară, prin care se propune aprobarea execuţiei de casă pentru bugetul « Fondului de Întreţinere, Înlocuire şi Dezvoltare (IID)», la data de 31.12.2017;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr.114/2017 s-a aprobat bugetul aferent contului 50.76 "Fondul de Întreţinere, Înlocuire şi Dezvoltare" pentru anul 2017, la valoarea de 3.187.203,23 lei, modificat ulterior prin hotărârea nr. 414/2017, ajungând la valoarea totală de 4.187.203,23 lei;
În temeiul prevederilor art.49, alin.(12) din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(4), lit. a), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1.Se aprobă execuţia de casă pentru bugetul «Fondului de Întreţinere, Înlocuire şi Dezvoltare (IID)» la data de 31.12.2017, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în următoarea structură:
- Venituri totale încasate = 3.833.096,33 lei;
din care sold inițial = 312.303,23 lei
- Cheltuieli totale = 2.741.850,43 lei;
- Rezerve = 1.091.245,90 lei.
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Economico-Financiară.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Rm. Vâlcea;
- Direcţiei Economico – Financiare;
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice;
- Societăţii APAVIL S.A Vâlcea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Diana Maria IONESCU
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 15 februarie 2018