HOTĂRÂREA NR. 149
privind inventarierea, în domeniul public al municipiului, a imobilului-teren aferent Văii Morilor
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară în data de 29 mai 2018, la care participă 21 de consilieri locali din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr. 18905 din data de 24.05.2018, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală, prin care se propune inventarierea în domeniul public al municipiului a terenului aferent Văii Morilor, în suprafaţă totală de 9.346 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, cartier Morilor, cu o valoare de 373.840 lei (40 lei/mp x 9346 mp), modificându-se în mod corespunzător lista bunurilor aparținând domeniului public al municipiului Râmnicu Vâlcea, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 30/2007;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Ținând seama de faptul că în urma verificării inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului, a rezultat că Valea Morilor nu este cuprinsă în anexa la Hotărârea Guverului nr. 1362/2001, aşa cum a fost modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 54/2008, iar în urma verificării situaţiei juridice a terenurilor din zona respectivă, adiacente Văii Morilor, în sensul respectării limitelor de proprietate înscrise în cartea funciară, a fost întocmit planul de situaţie din care rezultă că valea ce porneşte din strada Morilor, paralel cu strada Alunului, până la strada Argintari spre Sud, cu o lungime totală de 680 m şi o suprafaţă totală de 9346 mp, nu aparţine niciunei proprietăţi private;
Luând în considerare prevederile alin.(2) al art. 3 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia albiile minore cu lungimi mai mici de 5 km și cu bazine hidrografice ce nu depășesc suprafața de 10 kmp, pe care apele nu curg permanent, aparțin deținătorilor cu orice titlu, ai terenurilor pe care se formează sau curg;
În temeiul prevederilor Legii nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se inventariază în domeniul public al municipiului terenul aferent Văii Morilor, în suprafaţă totală de 9.346 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, cartier Morilor, identificat în planul de situaţie - anexă la prezenta hotărâre.
(2) Valoarea terenului identificat la alin.(1) este de 373.840 lei (40 lei/m.p.x 9.346 m.p.) şi a fost stabilită în funcţie de valorile de piaţă ale terenurilor din municipiul Râmnicu Vâlcea, utilizate de notarii publici, şi stabilite prin raport de evaluare, întocmit de evaluator atestat ANEVAR.
Art.2. Consecinţă a prevederilor art.1, se completează Lista bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr.30/2007.
Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează Direcția Dezvoltare Locală și Direcția Economico-Financiară.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice;
- Direcției Administrării Domeniului Public.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Valentin Adrian POPA
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 29 mai 2018