HOTĂRÂREA NR.159
privind finanţarea lucrărilor de intervenţie în vederea creşterii performanţei energetice a 7 (şapte) blocuri de locuinţe
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 mai 2018, la care participă 21 de consilieri locali din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 18528 din data de 23.05.2018, întocmit de Direcţia Investiţii şi Achiziţii Publice, Serviciul Investiţii Publice, prin care se propune aprobarea finanţarii execuţiei lucrărilor de intervenţie pentru bloc L, Calea lui Traian nr.129, bloc L, strada Regina Maria nr.1, bloc Anton Pann, Calea lui Traian nr.116, bloc K, Scuarul Mircea cel Bătrân nr.6, bloc Cozia, str. Regina Maria nr.4, bloc 2 (Cămin nefamilişti nr.2), Calea lui Traian nr.45 şi bloc 1, Calea lui Traian nr.45, astfel :
- 60% din alocaţii de la bugetul de stat;
- 15% din alocaţii de la bugetul local;
- 25% din fondul de reparaţii al Asociaţiei de Proprietari.
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Ţinând seama de adresa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 37610/08.05.2018, înregistrată la sediul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 17052/11.05.2018, prin care acesta ne-a comunicat faptul că pentru a beneficia de fonduri de la bugetul de stat prin Programul naţional multianual privind creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe, după finalizarea identificării şi inventarierii (până la 6 iunie 2018) şi aprobarea programelor locale, unităţile administrativ-teritoriale trebuie să parcurgă etapele şi să întocmească documentele, pentru fiecare bloc de locuinţe în parte, în conformitate cu prevederile O.U.G nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe cu modificările şi completările ulterioare şi ale Ordinului comun MDRL/MFP/MAI nr.163/540/23/2009, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 18/2009;
În conformitate cu prevederile art.13 din Ordonanţa de urgenţă nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi « pentru », 0 voturi « împotrivă » şi 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă finanţarea execuţiei lucrărilor de intervenţie pentru bloc L, Calea lui Traian nr.129, bloc L, strada Regina Maria nr.1, bloc Anton Pann, Calea lui Traian nr.116, bloc K, Scuarul Mircea cel Bătrân nr.6, bloc Cozia, str. Regina Maria nr.4, bloc 2 (Cămin nefamilişti nr.2), Calea lui Traian nr.45 şi bloc 1, Calea lui Traian nr.45, astfel :
- 60% din alocaţii de la bugetul de stat ;
- 15% din alocaţii de la bugetul local ;
- 25% din fondul de reparaţii al Asociaţiei de Proprietari.
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Investiţii Publice - Direcţia Investiţii şi Achiziţii Publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
• Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
• Primarului municipiului Rm. Vâlcea;
• Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice;
• Direcţiei Economico - Financiare;
• Direcţiei Dezvoltare Locală;
• Direcţiei Urbanism.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Valentin Adrian POPA
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 29 mai 2018