HOTĂRÂREA NR. 283
privind alegerea preşedintelui de şedinţă
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţa ordinară la data de 30 august 2018, la care participă 19 consilieri locali din cei 23 în funcţie;
Având în vedere prevederile art.35, alin.(1) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art.9, alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.35/2002 pentru aprobarea Regulamentului – cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale, aprobată prin Legea nr.673/2002;
Ca urmare a propunerii formulate în plenul şedinţei Consiliului Local potrivit căreia domnul consilier, Linteși Florin Geani, a fost nominalizat pentru funcţia de preşedinte de şedinţă pentru lunile septembrie, octombrie și noiembrie 2018;
În temeiul art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 19 voturi « pentru », 0 voturi « împotrivă » şi 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Articol unic. Se alege în funcţia de preşedinte de şedinţă al Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea domnul consilier, LINTEȘI FLORIN GEANI, pe o perioadă de 3 (trei) luni, respectiv: septembrie, octombrie și noiembrie 2018.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Maria BOBEANU
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 30 august 2018