HOTĂRÂREA NR. 226
privind rectificarea bugetului local și a listei de investiții pe anul 2018 

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 iulie 2018, la care participă 22 de consilieri locali din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr. 253483 din data de 25.07.2018, întocmit de Direcţia Economico - Financiară, prin care se propune rectificarea bugetului local și a listei de investiții pe total surse de finanțare pentru anul 2018, precum și completarea nr. 27574 din 31.07.2018;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură, nr.4 de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură, şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 45 din 15 februarie 2018 a fost aprobat bugetul local, precum și listele de investiții pe surse de finanțare, pentru anul 2018, ce a mai fost rectificat prin hotărâri ale Consiliului Local ajungând la valoarea totală de 193.166.400 lei, atât la partea de venituri cât și la partea de cheltuieli;
În temeiul prevederilor art.19 alin.(2) din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), lit. b), alin.(4), lit.a), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 18 voturi “pentru”, 0 “împotrivă” și 4 abțineri, 
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1.(1) Se aprobă rectificarea bugetului local pentru anul 2018, în plus cu suma de 80.300 lei, acesta având valoarea totală de 193.246.700 lei, atât la partea de venituri, cât și la partea de cheltuieli.
(2) Bugetul pe anul 2018, rectificat conform alin.(1), are valoarea totală de 193.246.700 lei, atât la partea de venituri cât și la partea de cheltuieli, din care 171.991.700 lei – venituri estimate pentru anul 2018 și 21.255.000 lei – excedent an 2017, conform anexelor nr.1 și nr.2 la prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă retragerea creditelor bugetare în sumă de 1.000.000 lei din secțiunea dezvoltare și repartizarea acestora în secțiune funcționare.
Art.3. Se aprobă alocarea creditelor bugetare în sumă de 36.500 lei din secțiunea funcționare și repartizarea în ”Lista obiectivelor de investiții finanțate din FEN și cofinanțare buget local”.
Art.4. Se aprobă virarea de credite de la un capitol la altul, după cum urmează:
- 50.000 lei se virează de la CAP 55 ”Tranzacții privind datoria publică” la CAP 67 ”Cultură, recreere și religie”;
- 95.000 lei se virează de la CAP 74 ”Protecția mediului” la CAP 67 ”Cultură, recreere și religie”;
- 14.000 lei se virează de la CAP 84 ”Transporturi” la CAP 67 ”Cultură, recreere și religie”;
- 165.000 lei se disponibilizează de la CAP 65 ”Învățământ” și se virează la următoarele capitole:
 CAP 67 ”Cultură, recreere și religie” - 137.000 lei
 CAP 70 ”Locuințe, servicii și dezvoltare publică” - 28.000 lei
- 2.627.000 lei se disponibilizează de la CAP 70 ”Locuințe, servicii și dezvoltare publică” și se virează la următoarele capitole:
 CAP 51 ”Autorități executive” - 265.000 lei
 CAP 67 ”Cultură, recreere și religie”- 1.330.000 lei
 CAP 84 ”Transporturi” - 1.032.000 lei.
Art.5. Se suplimentează anexa nr.3 – Situația privind repartizarea creditelor bugetare pe unități de învățământ pentru cheltuieli funcționale pe anul 2018, cu suma de 2.000 lei, ajungând la o valoare totală de 9.851.800 lei.
Art.6. Se suplimentează anexa nr.4 – Lista obiectivelor de investiții - anul 2018- Cofinanțare buget local, cu suma de 36.500 lei, ajungând la o valoare totală rectificată de 1.123.000,00 lei.
Art.7. Se aprobă rectificarea Listei obiectivelor de investiții - total surse de finanțare pe anul 2018 – anexa nr.6, prin diminuare cu suma de 1.000.000 lei și prin modificări în structură, ajungând la valoarea totală rectificată de 30.141.000 lei. 
Art.8. Influențele din această rectificare se regăsesc în anexele menționate la art.1, art.5, art.6 și art.7.
Art.9. Anexele nr. 5 – Lista de investiții pe anul 2018 – reabilitare termică blocuri de locuinţe – și nr.7 rămân nemodificate.
Art.10. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Economico-Financiară și Direcția Investiții și Achiziții Publice.
Art.11. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Rm. Vâlcea;
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Maria BOBEANU                                 SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                 jurist Ion DIDOIU


Râmnicu Vâlcea, 31 iulie 2018

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)