HOTĂRÂREA NR.328
privind efectuarea unei plăți din bugetul local

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 octombrie 2018, la care participă toți cei 23 de consilieri locali în funcție;
Luând în discuţie Raportul comun nr.39472 din data de 23.10.2018, întocmit de Direcţia Economico - Financiară şi Biroul Comunicare, Sport, Cultură, prin care se propune efectuarea unei plăţi din bugetul local - capitolul 67 ”Cultură, recreere şi religie”, urmând să se încheie cu solicitantul un protocol de colaborare, precum și împuternicirea primarului municipiului domnul Mircia Gutău, să semneze protocolul de colaborare ce se vor încheia cu solicitantul;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.80/2015 referitoare la actualizarea Regulamentului privind acordarea de sprijin financiar din bugetul local, capitolul 67 « Cultură, recreere şi religie » şi ţinând seama de faptul că solicitarea a fost analizată de către comisia constituită prin dispoziția primarului, încheindu-se în acest sens un proces-verbal;
În temeiul prevederilor pct.9 din anexa nr. 2 la Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(6), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri,

H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se aprobă efectuarea unei plăți din bugetul local, de la Capitolul 67 ”Cultură, recreere şi religie”, în valoare de 6.000 lei, conform anexei la prezenta hotărâre, urmând să se încheie cu solicitantul protocol de colaborare. 
(2) Se împuternicește primarul municipiului, domnul Mircia Gutău, să semneze protocolul de colaborare ce se vor încheia cu solicitantul , conform alin.(1).
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economico-Financiară și Biroul Comunicare, Sport, Cultură din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Biroului Comunicare, Sport, Cultură.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Florin Geani LINTEȘI                               SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                       jurist Ion DIDOIU 
Râmnicu Vâlcea, 30 octombrie 2018

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)