HOTĂRÂREA NR. 30
privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea
pentru anul școlar 2018-2019
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 ianuarie 2018, la care participă 21 de consilieri locali din cei 23 în funcție;
Având în vedere Raportul nr. 2443 din data de 23.01.2018, întocmit de Serviciul Administrație Locală, Reglementări, Aplicare Legea 10/2001, prin care se propune aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru anul școlar 2018-2019;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Ţinând seama că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 491 din 2017 a fost aprobat Proiectul rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea pentru anul școlar 2018-2019, iar prin adresa Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea nr.6735/15.12.2017, înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 50259 din 29.12.2017 s-a avizat reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ din municipiul Râmnicu Vâlcea pentru anul şcolar 2018-2019 propusă prin hotărârea anterior menţionată, fiind adăugate în reţeaua şcolară a municipiului Palatul Copiilor şi Clubul Sportiv Şcolar;
În temeiul prevederilor art.61 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare si ale art. 23, 24 şi 27 din Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 5472/2017 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2018-2019;
În baza art. 36, alin.(6), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Întrunind 15 voturi ”pentru”, 5 voturi ”împotrivă” şi o neparticipare la vot,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea pentru anul școlar 2018 - 2019, conform anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Faţă de reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ, aprobată pentru anul şcolar 2017-2018, reţeaua şcolară pentru anul şcolar 2018-2019, aprobată conform articolului 1, cuprinde următoarele modificări:
A. Structurile fără personalitate juridică - Școala gimnazială Waldorf și Grădinița cu program prelungit Waldorf, de pe Calea lui Traian nr. 170 vor fi arondate, începând cu anul școlar 2018-2019, unității cu personalitate juridică - Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr. 195-197.
B. Unitatea de învățământ cu personalitate juridică - Liceul de Arte ”Victor Giuleanu” începând cu anul școlar 2018-2019, va avea sediul în Râmnicu Vâlcea, strada Henri Coandă nr. 23.
C. Unitatea de învățământ cu personalitate juridică – Liceul Tehnologic „Henri Coandă”, se reorganizează începând cu anul școlar 2018-2019, prin divizare totală după cum urmează:
1. clasele gimnaziale cu profil sportiv se transferă la unitatea cu personalitate juridică - Colegiul Energetic, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, Aleea Prof. Sergiu Purece nr. 10;
2. clasele de învățământ liceal – filieră tehnologică zi – se transferă după cum urmează:
a) calificarea profesională - tehnician transporturi se transferă la unitatea cu personalitate juridică – Liceul Tehnologic Căpitan Nicolae Pleșoianu, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, strada Gabriel Stoianovici nr.5.
b) calificarea profesională – tehnician în automatizări se transferă la Colegiul Energetic, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, Aleea Prof. Sergiu Purece nr. 10;
c) calificarea profesională – tehnician mecatronist se transferă la Colegiul Energetic, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, aleea Prof. Sergiu Purece nr. 10;
d) calificarea profesională – tehnician electrician electronist auto – efectivul de elevi a fost identificat numai pentru clasa terminală a XII-a;
e) calificarea profesională - tehnician de telecomunicații - efectivul de elevi a fost identificat numai pentru clasa terminală a XII-a;
3. clasele de învățământ liceal – filieră tehnologică cu frecvență redusă se transferă la unitatea cu personalitate juridică Liceul Tehnologic General Magheru, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr.43.
4. clasele de învățământ profesional/dual se transferă după cum urmează:
a) calificarea profesională mecanic auto se transferă la unitatea cu personalitate juridică – Liceul Tehnologic Căpitan Nicolae Pleșoianu, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, strada Gabriel Stoianovici nr.5.
b) calificarea profesională confecționer produse textile se transferă la Colegiul Energetic, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, aleea Prof. Sergiu Purece nr. 10;
5. clasele de învățământ postliceal de stat se transferă la următoarele unități de învățământ, după cum urmează:
a) calificarea profesională tehnician transporturi auto interne și internaționale se transferă la unitatea cu personalitate juridică – Liceul Tehnologic Căpitan Nicolae Pleșoianu, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, strada Gabriel Stoianovici nr.5.
b) calificarea profesională tehnician electronist echipamente de automatizare se transferă la unitatea cu personalitate juridică Liceul Tehnologic General Magheru, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr.43.
c) calificarea profesională tehnician echipamente de calcul se transferă la unitatea cu personalitate juridică – Liceul Tehnologic Ferdinand I, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, aleea Teilor nr.1.
D. Unitatea de învățământ cu personalitate juridică – Liceul Tehnologic „Oltchim” începând cu anul școlar 2018-2019, se reorganizează prin divizare totală, după cum urmează:
1. clasele de învățământ liceal – filieră tehnologică zi – se transferă după cum urmează:
a) calificarea profesională -tehnician ecolog și protecția calității mediului se transferă la unitatea cu personalitate juridică - Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr. 195-197;
b) calificarea profesională – tehnician în industria alimentară se transferă la unitatea cu personalitate juridică – Colegiul Economic, Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr. 91;
c) calificarea profesională – tehnician analize produse alimentare – se transferă la unitatea cu personalitate juridică – Colegiul Economic, Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr.91;
d) calificarea profesională – tehnician în gastronomie se transferă la unitatea cu personalitate juridică – Colegiul Economic, Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr. 91;
e) calificarea profesională tehnician electromecanic se transferă la unitatea cu personalitate juridică – Liceul Tehnologic Ferdinand I, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, Aleea Teilor nr.1.
f) calificarea profesională tehnician proiectant CAD se transferă la unitatea cu personalitate juridică – Liceul Tehnologic Ferdinand I, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, Aleea Teilor nr.1.
2. clasele de învățământul liceal – filieră tehnologică, seral – se transferă la următoarele unități de învățământ:
a) calificarea profesională tehnician industrie textilă - efectivul de elevi a fost identificat numai pentru clasa terminală a XIII-a;
b) calificarea profesională tehnician mecanic pentru întreținere și reparații se transferă la unitatea cu personalitate juridică Liceul Tehnologic General Magheru, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr.43.
c) calificarea profesională tehnician în gastronomie - se transferă la unitatea cu personalitate juridică – Colegiul Economic, Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr. 91;
3. clasele de învățământ profesional și dual se transferă după cum urmează:
a) calificarea profesională ospătar (chelner), vânzător în unități de alimentație se transferă la unitatea de învățământ Colegiul Economic, Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr. 91;
b) calificarea profesională cofetar-patiser se transferă la unitatea de învățământ Colegiul Economic, Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr. 91;
c) calificarea profesională bucătar se transferă la unitatea de învățământ Colegiul Economic, Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr. 91;
d) calificarea profesională operator industria chimică anorganică se transferă la Colegiul Energetic, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, aleea Prof. Sergiu Purece nr. 10;
e) calificarea profesională confecționer produse textile se transferă la Colegiul Energetic, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, aleea Prof. Sergiu Purece nr. 10.
4.clasele de învățământ postliceal de stat se transferă la următoarele unități de învățământ, după cum urmează:
a) calificarea profesională tehnician controlul calității produselor agroalimentare se transferă la unitatea de învățământ Colegiul Economic, Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr. 91;
b) calificarea profesională tehnician proiectant în construcția de mașini se transferă la unitatea cu personalitate juridică Liceul Tehnologic General Magheru, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr.43.
c) calificarea profesională (școală de maiștri) maistru pentru tehnologia chimică anorganică se transferă la Colegiul Energetic, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, aleea Prof. Sergiu Purece nr. 10.
5.clasele de învățământ liceal – filieră tehnologică cu frecvență redusă se transferă la unitatea cu personalitate juridică Liceul Tehnologic General Magheru, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr.43.
Art.3. Fondurile suplimentare pentru cheltuielile de personal neacoperite care, potrivit legii, pot fi acoperite de autoritatea locală, vor fi asigurate din bugetul local-venituri proprii, acolo unde va fi cazul.
Art.4. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Rm. Vâlcea;
- Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea;
- Directiei Economico-Financiare;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Gabriel Savian BĂJAN
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 30 ianuarie 2018