HOTĂRÂREA NR. 77
privind efectuarea unei plăţi din bugetul local


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 martie 2018, la care participă toți cei 23 de consilieri locali în funcție;
Luând în discuţie Raportul comun nr. 10303 din data de 21.03.2018, întocmit de Direcţia Economico - Financiară şi Biroul Comunicare, Sport, Cultură, prin care se propune efectuarea unei plăţi din bugetul local - capitolul 67 ”Cultură, recreere şi religie”, urmând să se încheie cu solicitanta un protocol de colaborare;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.80/2015 referitoare la actualizarea Regulamentului privind acordarea de sprijin financiar din bugetul local, capitolul 67 « Cultură, recreere şi religie » şi ţinând seama de faptul că solicitarea a fost analizată de către comisia constituită prin dispoziția primarului, încheindu-se în acest sens un proces-verbal;
În temeiul prevederilor art.4, alin.(2) şi (3), art.14 şi art.26, alin.(3) din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(6), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1. (1) Se aprobă efectuarea unei plăți din bugetul local, de la Capitolul 67 ”Cultură, recreere şi religie”, în valoare de 2.000 lei, conform anexei la prezenta hotărâre, urmând să se încheie cu solicitanta un protocol de colaborare. 
(2) Se împuternicește primarul municipiului să semneze protocolul de colaborare ce se va încheia cu solicitanta, conform alin.(1).
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economico-Financiară și Biroul Comunicare, Sport, Cultură din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Biroului Comunicare, Sport, Cultură.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Valentin Adrian POPA                          SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                    jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 28 martie 2018

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)