HOTĂRÂREA NR.349
privind desemnarea unui reprezentant al Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acționarilor la societatea ETA SA
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 octombrie 2018, la care participă toți cei 23 de consilieri locali în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr.39677 din data de 24.10.2018, întocmit de Biroul Juridic, Guvernanță Corporativă prin care se propune desemnarea unui consilier local, ca reprezentant al Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acționarilor la societatea ETA SA, ca urmare a demisiei din funcția de consilier local a doamnei Ștefănescu Elena Simona; încheierea cu persoana desemnată a contractului de mandat, conform modelului aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.151/39 din 27 iulie 2016, precum și împuternicirea primarului Municipiului să încheie şi să semneze contractul de mandat cu reprezentantul Municipiului Râmnicu Vâlcea desemnat în Adunarea Generală a Acționarilor la societatea ETA SA;
Văzând raportul cuprinzând avizul comisiei de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi ca urmare a propunerii formulate în plenul şedinţei Consiliului Local privind desemnarea doamnei Popescu Iuliana Maria în Adunarea Generală a Acționarilor la societatea ETA S.A ;
Ținând seama că prin Hotărârea nr.126 din 11 iulie 2016, Consiliul Local a desemnat doi reprezentanți ai Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acționarilor la această societate din rândul consilierilor locali, pentru exercitarea drepturilor ce decurg din calitatea sa de acționar unic la această societate, respectiv: domnul Popa Valentin Adrian și doamna Ștefănescu Simona Elena, iar în data de 12.09.2018, prin cererea înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.32932, doamna Ștefănescu Elena Simona a informat Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea că demisionează din funcția de consilier local, începând cu data de 12.09.2018 ;
Luând în considerare că prin Hotărârea nr.291 din 28.09.2018, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a luat act de încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, a calității de consilier local al doamnei Ștefănescu Elena Simona ca urmare a demisiei acesteia din această calitate, motiv pentru se impune desemnarea unui alt reprezentant al Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea în A.G.A. la societatea ETA SA;
În temeiul art.37 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art.3, pct.2, lit.a) și art.64^3, alin.(1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare și cu prevederile Legii nr.31/1990 privind societățile, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(3), lit.c), art.45, alin.(1) şi alin.(6) şi art.115 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 ”abțineri”,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1 Se desemnează doamna Popescu Iuliana Maria, ca reprezentant al Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acționarilor la societatea ETA SA, ca urmare a demisiei din funcția de consilier local a doamnei Ștefănescu Elena Simona.
Art.2 (1) Se aprobă încheierea cu persoana desemnată la art.1, a contractului de mandat, conform modelului aprobat, prin Hotărârea Consiliului Local nr.151/39 din 27 iulie 2016.
(2) Se împuternicește primarul Municipiului să încheie şi să semneze contractul de mandat cu reprezentantul Municipiului Râmnicu Vâlcea desemnat în Adunarea Generală a Acționarilor la societatea ETA S.A.
Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Biroul Juridic, Guvernanță Corporativă, Legea nr.10/2001.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului -județul Vâlcea;
- Primarului Municipiului Rm. Vâlcea;
- Biroului Juridic, Guvernanță Corporativă, Legea nr.10/2001 ;
- Societății ETA SA ;
- Reprezentantului Municipiului Rm. Vâlcea în A.G.A la societatea ETA SA.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Florin Geani LINTEȘI
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 30 octombrie 2018