HOTĂRÂREA NR. 89
privind inventarierea unui imobil-teren cu destinaţia de drum public

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară în data de 28 martie 2018, la care participă toți cei 23 de consilieri locali în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr. 10650 din data de 22.03.2018, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală, prin care se propune inventarierea în domeniul public al municipiului a terenului în suprafaţă de 1153 m.p., situat în Râmnicu Vâlcea, cartier Știrbei Vodă- Aranghel cu destinaţia de drum public, cu o valoare de 691.800 lei (600 lei/m.p.x 1153 m.p.);
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Având în vedere dinamica de dezvoltare și ținând seama de faptul că prin Planul de Mobilitate Urbană, aprobat de către Consiliul Local prin hotărârea nr.381/28.09.2017, s-au propus mai multe măsuri pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere a orașului, una dintre acestea fiind realizarea legăturii între Splaiul Independenței și Podul Morilor, iar în Lista obiectivelor de investiții pe anul 2018, aprobată prin Hotărârea Consiliul Local nr. 45 din 15.02.2018, la poziția 75 a fost prevăzut obiectivul “PUZ Prelungire Splaiul Independenței”;
Ținând seama de faptul că în urma verificării situației juridice a terenurilor din zona respectivă (continuarea Splaiului Independenței spre intersecția cu strada Știrbei Vodă până la strada Corneliu Tamaș - Pod Morilor), în sensul respectării limitelor de proprietate înscrise în cartea funciară și a zonei de protecție a albiei râului Olănești, a fost întocmit planul de situație din care rezultă că terenul ce pornește din Splaiul Independenței spre Vest, paralel cu zona de protecție a râului Olănești, cu o lungime de 287 m și o suprafață de 1153 mp, nu aparține niciunei proprietăți private și este utilizat ca drum public;
În temeiul prevederilor Legii nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,


H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1. (1) Se inventariază în domeniul public al municipiului imobilul -teren în suprafaţă de 1153 m.p., situat în Râmnicu Vâlcea, cartier Știrbei Vodă - Aranghel cu destinaţia de drum public. Imobilul–teren este identificat în planul de situaţie - anexă la prezenta hotărâre.
(2) Valoarea terenului identificat la alin.(1) este de 691.800 lei (600 lei/m.p.x 1153 m.p.) şi a fost stabilită în funcţie de valorile de piaţă ale terenurilor din municipiul Râmnicu Vâlcea, utilizate de notarii publici, şi stabilite prin raport de evaluare, întocmit de evaluator atestat ANEVAR.
Art.2. Consecinţă a prevederilor art.1, se completează inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.30/2007.
Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează Direcția Dezvoltare Locală și Direcția Economico-Financiară.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire: 
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice;
- Direcției Administrării Domeniului Public.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Valentin Adrian POPA                            SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                  jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 28 martie 2018

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)