HOTĂRÂREA NR. 61
privind aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) şi a indicatorilor tehnico-economici, revizuită, pentru obiectivul de investiții “Reabilitare instalații de iluminat public în Municipiul Râmnicu Vâlcea, inclusiv realizarea unei canalizații subterane noi aferente rețelelor electrice și de telecomunicații”

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 15 februarie 2018, la care participă 21 de consilieri locali din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr. 5764 din data de 15.02.2018, întocmit de Direcţia Investiţii şi Achiziţii Publice, prin care se propune aprobarea Documentaţiei Avizare Lucrări de Intervenție (DALI) şi a indicatorilor tehnico-economici, revizuită, conform Deviz General – scenariu 2 pentru obiectivul de investiție “Reabilitare instalații de iluminat public în Municipiul Râmnicu Vâlcea, inclusiv realizarea unei canalizații subterane noi aferente rețelelor electrice și de telecomunicații”;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 273/2017 a fost aprobată Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (D.A.L.I.) şi indicatorii tehnico-economici, conform deviz general – varianta 2, pentru obiectivul de investiţii “Reabilitare instalații de iluminat public în Municipiul Râmnicu Vâlcea, inclusiv realizarea unei canalizații subterane noi aferente rețelelor electrice și de telecomunicații”, la valoarea totală de 40.165,139 mii lei (cu TVA), respectiv 8.899,284 mii euro (cu TVA), din care C+M la valoarea de 35.739,377 mii lei, respectiv 7.918,680 mii euro și ținând seama de faptul că potrivit prevederilor cap.2.4 din Ghidul Solicitantului pentru Programul Operațional Regional 2014-2020 – POR/2018/3/3.1/C/1/B1, Operațiunea C- iluminat public, valoarea maximă eligibilă a proiectului este de 5.000.000 euro, este necesară revizuirea documentației tehnico-economice pentru obiectivul de investiții mai sus menționat; 
În conformitate cu prevederile art.44 alin.(1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările ulterioare; 
În baza art.36, alin.(4), lit.d), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se aprobă Documentaţia Avizare Lucrări de Intervenție (DALI) şi indicatorii tehnico-economici, revizuită, conform Deviz General – scenariu 2 pentru obiectivul de investiție “Reabilitare instalații de iluminat public în Municipiul Râmnicu Vâlcea, inclusiv realizarea unei canalizații subterane noi aferente rețelelor electrice și de telecomunicații, la valoarea totală de 24.879,679 mii lei (cu TVA), respectiv 5.348,168 mii euro (cu TVA), din care C+M la valoarea de 22.024,162 mii lei (cu TVA), respectiv 4.734,343 mii euro (cu TVA).
(2) Documentaţia aprobată conform alin.(1), anexă la prezenta hotărâre, se păstrează la Serviciul Investiţii Publice.
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Investiţii Publice - Direcţia Investiţii şi Achiziţii Publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
• Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
• Primarului municipiului Rm. Vâlcea;
• Direcţiei Economico - Financiare;
• Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice;
• Direcţiei Urbanism.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Diana Maria IONESCU                           SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                        jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 15 februarie 2018

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)