HOTĂRÂREA NR. 242
privind aprobarea ajustării taxei speciale de salubrizare în cazul prestațiilor de care beneficiază utilizatorii fără contract din municipiul Râmnicu Vâlcea 


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 august 2019, la care care participă 19 consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul nr. 33572 din data de 21.08.2019, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind ajustarea taxei speciale de salubrizare în cazul prestațiilor de care beneficiază utilizatorii fără contract din municipiul Râmnicu - Vâlcea;
Ținând seama de raportul nr.33827 din 23.08.2019 al Direcției Dezvoltare Locală;
Văzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Având în vedere asigurarea salubrizării municipiului Râmnicu Vâlcea și pentru protecția mediului și sănătății populației, conform prevederilor legale în domeniu, operatorii serviciului public de salubrizare au obligația să asigure colectarea, transportul și depozitarea în vederea eliminării deșeurilor provenite de la toți producătorii de deșeuri, persoane fizice și juridice care locuiesc sau desfasoară activități pe teritoriul administrativ al municipiului, iar pentru acoperirea costurilor operatorului cu activitatea de ridicare, transport și depozitare a deșeurilor, trebuie să contribuie toți utilizatorii serviciului, nu numai cei care au fost de acord să încheie contracte cu prestatorul de serviciu public;
Luând în considerare prevederile Legii nr.101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, potrivit cărora autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritorilale au competențe exclusive în ceea ce privește înființarea, organizarea, gestionarea, coordonarea și atribuirea serviciului de salubrizare a localităților, având atribuții în ceea ce privește stabilirea taxelor speciale, astfel potrivit prevederilor art. 26 alin. (1) litera c) din Legea nr. 101/2006 ”În funcție de natura activităților prestate, atât în cazul gestiunii delegate, pentru asigurarea finanțării serviciului de salubrizare, utilizatorii achită contravaloarea serviciului de salubrizare prin taxe speciale, în cazul prestațiilor de care beneficiază individual fără contract;
Ținând seama că prin Hotărârea Consiliului Local nr.277/28.12.2015 s-a aprobat taxa specială de salubrizare în cazul prestațiilor de care beneficiază utilizatorii fără contract din municipiul Râmnicu-Vâlcea, iar prin Hotărârea Consiliului Local 372 din 28.09.2017 a fost majorată această taxă specială de salubrizare, în prezent aceasta fiind în cuantum de 10 lei/persoană/lună (inclusivTVA) în cazul persoanelor fizice și 380 lei/(inclusiv TVA) în cazul persoanelor juridice, ținând cont de tarifele aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 52/2017 și de asemenea, prin Hotărârea Consiliului Local nr.13/31.01.2019 au fost ajustate tarifele pentru prestarea activităților a căror gestiune a fost delegată, astfel:
- colectarea separată și transportul separat al deșeurilor menajere, inclusiv fracții colectate separat pentru persoane fizice - 8,8 lei/persoană/lună (inclusiv TVA);





- colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie, inclusiv fracții colectate separat, fără a duce atingere fluxului de deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatori -505,93 lei/tonă (inclusiv TVA);
Respectându-se procedura prevazută de Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare și ținând seama de faptul că nu au fost primite opinii, sesizări sau completări;
În temeiul prevederilor art. 26 alin. (1) lit. (c) din Legea 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, republicată; 
În baza art.129 alin.(1) și alin.(2) lit.d), art.139 alin (3), art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ;
Întrunind 17 voturi ”pentru”, 1 vot “împotrivă”, 0 abţineri și o neparticipare la vot, 

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se aprobă majorarea taxei speciale de salubrizare în cazul prestațiilor de care beneficiază utilizatorii fără contract din municipiul Râmnicu-Vâlcea, persoane juridice, la 520 lei/tonă (inclusiv TVA).
(2) Taxa specială de salubrizare pentru persoane fizice ramâne nemodificată. 
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia de Dezvoltare Locală din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art.3. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu-Vâlcea;
- Societății Romprest.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Iuliana Maria POPESCU SECRETAR MUNICIPIU, 
jurist Ion DIDOIU



Râmnicu Vâlcea, 29 august 2019

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)