HOTĂRÂREA NR. 147
privind transmiterea în folosință gratuită către Arhiepiscopia Râmnicului, a unui imobil - teren


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 15 mai 2019, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr.19064 din data de 09.05.2019, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală, prin care se propune transmiterea în folosință gratuită către Arhiepiscopia Râmnicului - pentru Parohia Sfântul Gherasim de la Iordan, a imobilului-teren în suprafață de 1059 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, str. Ostroveni nr. 97, pentru construirea unui locaș de cult, pe durata existenței acestei construcții, precum și împuternicirea domnului Ghibirdic Alexandru – administrator public, să semneze protocolul de predare – primire a bunului imobil;
Văzând prevederile art.44 alin.(1) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere adresa nr. 182/24.04.2019, înregistrată la Primăria municipiului sub nr.17758/25.04.2019, prin care Arhiepiscopia Râmnicului a solicitat, pentru Parohia Sfântul Gherasim de la Iordan, atribuirea unei suprafețe mai mari de teren, în imediata vecinătate a suprafeței de 340 mp, pe care să se poată construi o biserică mai mare de zid, precum și o cale de acces din strada Ostroveni;
În temeiul prevederilor art.124 din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 20 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,


H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă transmiterea în folosință gratuită către Arhiepiscopia Râmnicului - pentru Parohia Sfântul Gherasim de la Iordan, a imobilului - teren în suprafață de 1059 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, str. Ostroveni nr. 97, identificat în planul de situație – anexă la prezenta hotărâre, pentru construirea unui locaș de cult, pe durata existenței acestei construcții.
Art.2. Se împuternicește domnul Ghibirdic Alexandru – administrator public să semneze protocolul de predare – primire a bunului imobil identificat la art.1.
Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Dezvoltare Locală.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
• Instituţiei Prefectului – judeţul Vâlcea;
• Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
• Direcţiei Dezvoltare Locală;
• Direcţiei Economico – Financiare;
• Arhiepiscopiei Râmnicului.




PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Fănel LEȚU                                           SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                   jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 15 mai 2019

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)