HOTĂRÂREA NR. 374
privind rectificarea bugetului de venituri proprii și subvenții al instituției Sport Club Municipal pentru anul 2019

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în ședință extraordinară la data de 11 decembrie 2019, la care participă 19 consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuție Referatul nr. 299586 din data de 03.12.2019, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri proprii și subvenții al instituției Sport Club Municipal pentru anul 2019, precum și raportul nr. 300131 din 03.12.2019 întocmit de Direcția Economico-Financiară;
Văzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii și liniștii publice, a drepturilor cetățenilor și nr.2, de buget-finanțe, prognoze economico-sociale; 
Ținând seama de faptul că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 118 din 25.04.2019 a fost aprobat bugetul de venituri proprii și subvenții al instituției Sport Club Municipal pentru anul 2019, la valoarea totală de 9.750.300 lei, ce a fost ulterior rectificat, ajungând la valoarea de 11.287.200 lei, atât la partea de venituri, cât și la partea de cheltuieli;
În temeiul prevederilor alin.(2) al art.19, art.49, alin.(5) și art.67, alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; 
În baza art.129, alin.(2), lit.b), alin.(4), lit.a), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ;
Întrunind 19 voturi “pentru”, 0 voturi “împotriv㔠și 0 abțineri, 

H O T Ă R Ă Ș T E :

Art.1. (1) Se rectifică bugetul de venituri proprii și subvenții al instituției Sport Club Municipal pentru anul 2019, în plus cu suma de 24.000 lei la Titlul II ”Bunuri și servicii”, sumă încasată din sponsorizări.
(2) Bugetul instituției Sport Club Municipal, rectificat conform alin.(1), ajunge la valoarea totală de 11.311.200 lei și este prezentat în anexa la prezenta hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâre se încredințează Direcția Economico-Financiară și Sport Club Municipal. 
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Economico-Financiare; 
- Sport Club Municipal.


PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,             CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Diana Maria IONESCU                                 SECRETAR GENERAL, 
                                                                        jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 11 decembrie 2019

Întreaga hotărâre în format .pdf