HOTĂRÂREA NR. 314
privind acceptarea donației unei rețele de canalizare și înscrierea acesteia în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară convocată de îndată la data de 22 octombrie 2019, la care participă 17 consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul nr. 42165 din data de 21.10.2019, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre referitor la acceptarea donației doamnei Rouă Floarea - administrator la Societatea IRENA S.R.L. și înscrierea în domeniul public al municipiului a mijlocului fix "Racord de canalizare din strada Mihai Viteazul la rețeaua publică de canalizare menajeră din str. Matei Basarab, cu lungimea de 75 de m, executată din tuburi de beton cu Ř 200 mm", având valoarea conform autorizației de construire, actualizată cu indicele de inflație pentru perioada decembrie 1994 – septembrie 2019, de 9369,28 lei (80 RON x 11711,6%), completându-se în mod corespunzător Lista bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului aferente sistemului public de alimentare cu apă şi de canalizare, concesionate către Societatea APAVIL SA - anexă la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 1 din 18.11.2008, cu bunul respectiv;
Având în vedere raportul nr. 42167 din 21.10.2019 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală;
Văzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură ;
Ținând seama de prevederile articolului 150 din Regulamentul Serviciului de alimentare cu apă și canalizare, aprobat prin Hotărârea nr. 8/15.04.2016 a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară "Apa Vâlcea", potrivit căruia preluarea lucrărilor de racordare la rețeaua de canalizare se va face de către autoritatea administrației publice locale și acestea se vor înscrie în anexa la contractul de delegare de gestiune către operator, iar potrivit prevederilor art. 155 alin. (2) din Regulamentul mai sus amintit, întreținerea, reparațiile și înlocuirea totală sau parțială a racordurilor aparținând domeniului public, precum și a căminului de racordare, sunt în sarcina operatorului/prestatorului serviciului; de asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că racordul de canalizare realizat de d-na Rouă Floarea - administrator la Societatea IRENA S.R.L, în baza Autorizației de construire nr. 23654/15.12.1994, nu este înscris în Lista bunurilor aparținând domeniului public al municipiului, concesionate operatorului serviciului public de apă și canalizare APAVIL SA;
În temeiul prevederilor Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 863 din Legea 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art.291, alin.(3), litera a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.c), alin.(7), lit.n, art.139, alin.(2) şi art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ;
Întrunind 17 voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri, 

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se acceptă donația doamnei Rouă Floarea – administrator la Societatea IRENA S.R.L. ce constă în mijlocul fix "Racord de canalizare din strada Mihai Viteazul la rețeaua publică de canalizare menajeră din str. Matei Basarab, cu lungimea de 75 de m, executată din tuburi de beton cu Ř 200 mm", având valoarea conform autorizației de construire, actualizată cu indicele de inflație pentru perioada decembrie 1994 - septembrie 2019, de 9369,28 lei (80 RON x 11711,6%).
(2) Consecință a acceptării donației din partea doamnei Rouă Floarea se înscrie în domeniul public al municipiului mijlocul fix ”Racord de canalizare din strada Mihai Viteazul la rețeaua publică de canalizare menajeră din str. Matei Basarab, cu lungimea de 75 de m, executată din tuburi de beton cu Ř 200 mm", identificat la alin.(1).
Art.2. Consecință a prevederilor art.1, se completează în mod corespunzător, Lista bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului aferente sistemului public de alimentare cu apă şi de canalizare, concesionate către Societatea APAVIL SA - anexă la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 1 din 18.11.2008, cu bunul descris la art.1.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico - Financiare;
- ADI ”APA VÂLCEA”;
- Societății APAVIL SA;
- Doamnei Rouă Floarea.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Dumitru CHISALOM                                 SECRETAR GENERAL, 
                                                                        jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 22 octombrie 2019

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)