HOTĂRÂREA NR. 393
privind modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea 


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 23 decembrie 2019, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul nr. 50826 din data de 16.12.2019, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea începând cu 01.01.2020, precum și raportul nr. 50827 din 16.12.2019 întocmit de Direcția Resurse Umane;
Având în vedere faptul că, prin Hotărârea Consiliului Local nr.173 din 30 mai 2019 s-a aprobat reorganizarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
Văzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
În temeiul prevederilor art. 544, art.554 și art.626 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, ale Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, ale Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare adresa Instituției Prefectului nr.5803/2019 privind numărul maxim de posturi aprobat pentru anul 2019;
În baza art.129, alin.(2), lit.a), alin.(3), lit. c), art.139, alin.(1) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Începând cu data de 01.01.2020, se modifică statul de funcții al aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, după cum urmează:
a) postul de consilier, grad debutant din cadrul Biroului Comunicare, Sport, Cultură se transformă în post de consilier, grad II în cadrul aceluiași birou, ca urmare a promovării în grad profesional imediat superior – personal contractual;
b) postul de consilier, treapta profesională IA, nivel studii – medii, post vacant din cadrul Cabinetului primarului se transformă în postul de consilier, grad profesional IA, nivel studii superioare.
(2) Modificările prevăzute la alin.(1) se regăsesc în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Resurse Umane. 
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Resurse Umane;
- Direcţiei Economico-Financiară.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,     CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Fănel LEȚU                                         SECRETAR GENERAL, 
                                                                jurist Ion DIDOIU



Râmnicu Vâlcea, 23 decembrie 2019

Întreaga hotărâre scanată (în format .pdf)