HOTĂRÂREA NR.203
privind aprobare Plan Urbanistic de Detaliu ”Construire imobil locuințe colective, împrejmuire teren, amplasament Râmnicu Vâlcea, strada Frunzișului nr. 19 A, județul Vâlcea nr. cadastral 4528”, inițiator Stoicanu Radu Eugen


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 iunie 2019, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în fucnție;
Luând în discuţie Raportul nr. 25582 din 24.06.2019, întocmit de Direcţia Urbanism, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu ”Construire imobil locuințe colective, împrejmuire teren, amplasament Râmnicu Vâlcea, strada Frunzișului nr.19 A, județul Vâlcea nr. cadastral 4528”, inițiator Stoicanu Radu Eugen;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ;
Ţinând seama de faptul că, în vederea aprobării, au fost obţinute avizele şi acordurile favorabile conform legislaţiei în vigoare şi în certificatul de urbanism nr. 841/18591 din 06.06.2018;
În temeiul prevederilor Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Consiliului Local nr.96/2011 privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea şi revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului;
În baza art.36, alin.(5), lit.c), art. 45, alin.(2), lit.e) şi art.115 din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu ”Construire imobil locuințe colective, împrejmuire teren, amplasament Râmnicu Vâlcea, strada Frunzișului nr. 19 A, județul Vâlcea nr. cadastral 4528”, inițiator Stoicanu Radu Eugen, cu respectarea următoarelor condiții:
a) dimensionarea instalațiilor se face în funcție de proiectul Societății APAVIL SA, pe cheltuiala investitorului și se va trece gratuit în proprietatea societății APAVIL SA;
b) construcția imobilului se va realiza doar după amenajarea accesului – strada Frunzișului.
(2) Termenul de valabilitate al documentaţiei aferente Planului Urbanistic de Detaliu Construire imobil locuințe colective, împrejmuire teren, amplasament Râmnicu Vâlcea, strada Frunzișului nr.19 A, județul Vâlcea nr. cadastral 4528”, inițiator Stoicanu Radu Eugen, aprobată conform alin.(1), este de 2 (doi) ani de la data aprobării.
(3) Documentaţia aferentă Planului Urbanistic de Detaliu ”Construire imobil locuințe colective, împrejmuire teren, amplasament Râmnicu Vâlcea, strada Frunzișului nr. 19 A, județul Vâlcea nr. cadastral 4528”, inițiator Stoicanu Radu Eugen, anexă la prezenta hotărâre, se păstrează la Direcţia Urbanism; structura documentaţiei este cuprinsă în opisul aferent acesteia.

(4) Responsabilitatea privind exactitatea datelor, veridicitatea înscrisurilor, calitatea și conținutul documentaţiei de urbanism, în corelare cu reglementările legale în vigoare, aparţine specialistului cu drept de semnătură, în calitate de elaborator al documentaţiei.
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Urbanism din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică, în copie:
- Instituției Prectului-Județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Urbanism;
- Domnului Stoicanu Radu Eugen.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

 Iuliana Maria POPESCU                         SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                       jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 25 iunie 2019

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)