HOTĂRÂREA NR.262
privind stabilirea indemnizației lunare de care beneficiază membrii
Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 august 2019, la care participă 19 consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuție Referatul nr.33778 din data de 22.08.2019, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre referitor la stabilirea, începând cu luna august 2019, a indemnizației lunare de care beneficiază membrii Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea pentru participarea la ședințe în cuantum de 10% din indemnizația lunară a primarului, consilierii locali având dreptul la indemnizația lunară doar dacă participă la cel puțin o ședință a autorității deliberative și o ședință a comisiei de specialitate, pe lună, desfășurate în condițiile legii;
Având în vedere raportul nr. 33843 din 23.08.2019 al Serviciului Administrație Publică Locală, Registru Agricol și Arhivă; 
Văzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
Ținând seama de noile modificări legislative aduse prin adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ și în aplicarea prevederilor art.212 – Indemnizația din actul normativ susmenționat;
În baza art.129, alin.(2), lit.a), art.139, alin.(3) şi art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ ;
Întrunind 15 voturi ”pentru”, 4 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Începând cu luna august 2019, se stabilește indemnizația lunară de care beneficiază membrii Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea pentru participarea la ședințe în cuantum de 10% din indemnizația lunară a primarului.
(2) Consilierii locali au dreptul la indemnizația lunară stabilită potrivit alin.(1) doar dacă participă la cel puțin o ședință a autorității deliberative și o ședință a comisiei de specialitate, pe lună, desfășurate în condițiile legii.
Art.2. Începând cu data adoptării prezentei, Hotărârea Consiliului Local nr.308/2017, modificată și completată prin Hotărârea nr.305/2018, își încetează aplicabilitatea.
Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează Serviciul Administrație Publică Locală, Registru Agricol și Arhivă și Biroul Resurse Umane.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Resurse Umane;
- Direcției Economico-Financiare.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,     CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Iuliana Maria POPESCU                 SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                        jurist Ion DIDOIU



Râmnicu Vâlcea, 29 august 2019

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)