HOTĂRÂREA NR. 98
privind mandatarea reprezentantului municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA”


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 martie 2019, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr. 11513 din data de 19.03.2019, întocmit de Direcția Administrație, Juridic, Contencios, prin care se propune mandatarea reprezentantului Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA Vâlcea” (ADI ”APA VÂLCEA”) să aprobe: primirea de noi membri, respectiv comuna Grădiștea; retragerea comunei Orlești și a comunei Slătioara din ADI ”APA VÂLCEA”; modificarea și completarea Actului Constitutiv și a Statutului Asociației, ca urmare a aprobării de către Adunarea Generală a Asociației a primirii de noi membri, a retragerii comunei Orlești și a comunei Slătioara, precum și pentru semnarea în numele și pe seama Municipiului Râmnicu Vâlcea a actelor adiționale care se vor încheia la Actul Constitutiv și la Statutul Asociației;
Văzând raportul cuprinzând avizul comisiei de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor;
Ținând seama de faptul că, prin Hotărârea nr. 264 din 21 septembrie 2010, Consiliului Local a aprobat asocierea municipiului Râmnicu Vâlcea la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "APA VÂLCEA", iar prin Hotărârea Consiliului Local nr.130/18 din 11.07.2016, a fost desemnat domnul Vețeleanu Ninel Eusebiu - viceprimar municipiu, să reprezinte municipiul Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "APA VÂLCEA";
Având în vedere adresa nr.65 din 12.02.2019 a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA”, înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.6425 din 14.02.2019, prin care se solicită mandatarea reprezentantului municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Asociației să aprobe: primirea de noi membri, respectiv comuna Grădiștea; retragerea comunei Orlești și a comunei Slătioara din ADI ”APA VÂLCEA”; modificarea și completarea Actului Constitutiv și a Statutului Asociației, ca urmare a aprobării de către Adunarea Generală a Asociației a primirii de noi membri, a retragerii comunei Orlești și a comunei Slătioara, precum mandatarea Președintelui Asociației să semneze actele adiționale care se vor încheia la Actul Constitutiv și la Statutul Asociației;
În conformitate cu prevederile art.13, art.16, alin.(2) lit.h) și j), art.21, alin.(1) și art.32, alin.(1) din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA”, așa cum a fost modificat și completat prin acte adiționale;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1. Se mandatează reprezentantul Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA” să aprobe primirea de noi membri în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA”, respectiv Comuna Grădiștea.
Art.2. Se mandatează reprezentantul Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA” să aprobe retragerea comunei Orlești și a comunei Slătioara din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară” APA VÂLCEA”.
Art.3. Se mandatează reprezentantul Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA” să aprobe modificarea și completarea Actului Constitutiv și a Statutului Asociației, ca urmare a aprobării de către Adunarea Generală a Asociației a primirii de noi membri, precum și a retragerii comunei Orlești și a comunei Slătioara.
Art.4. Se mandatează domnul Vețeleanu Ninel Eusebiu - viceprimar municipiu și reprezentant al Municipiului Râmnicu Vâcea în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA”, CNP _____________, identificat cu C.I. Seria ___ nr. _________, să semneze în numele și pe seama Municipiului Râmnicu Vâlcea actele adiționale care se vor încheia la Actul Constitutiv și la Statutul Asociației.
Art.5. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează reprezentantul Municipiului Râmnicu Vâcea în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA”.
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea ;
- Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA”;
- reprezentantului municipiului în ADI ”APA VÂLCEA”.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Fănel LEȚU                                          SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                   jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 28 martie 2019

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)