HOTĂRÂREA NR.334
privind exprimarea acordului de principiu pentru depozitarea temporară a deșeurilor reziduale de pe raza județului Vâlcea

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară în data de 31 octombrie 2019, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Referatul nr.43064 din 24.10.2019, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune exprimarea acordului de principiu pentru depozitarea temporară, până la punerea în funcțiune a CMID Roești, a deșeurilor reziduale de pe raza județului Vâlcea, la Depozitul conform Fețeni, în unele condiții;
Văzând, de asemenea, Raportul nr.43473 din data de 29.10.2019, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr. 4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ;
Având în vedere faptul că prin Hotărârea nr.205/12.08.2011, Consiliul local al municipiului a aprobat Documentul de poziţie privind integrarea şi operarea facilităţilor ISPA, realizate de municipiul Râmnicu Vâlcea, în proiectul "Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Vâlcea", document ce a fost inclus în Raportul final aferent măsurii ISPA 2001/RO/16/P/PE014 şi înaintat odată cu acesta, Comisiei Europene, iar ulterior, prin hotărârea nr. 130 din 30 mai 2013, s-a aprobat Documentul de poziție privind implementarea și asigurarea sustenabilității proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Vâlcea”, care prevede că viitorul sistem de management integrat al deșeurilor din județ va include facilitățile existente, construite prin proiecte cofinanțate din fonduri Phare și ISPA, printre acestea fiind și Depozitul Ecologic Fețeni, cu o capacitate de 45896 t/an, care va deservi zona 3 și zona 1;
Ținând seama de adresa înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.40995/11.10.2019, prin care Consiliul Județean Vâlcea ne-a comunicat că în cadrul proiectului „Fazarea Sistemului de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Vâlcea”, care se derulează în prezent prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, nu a fost realizat până la acestă dată Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Roești, respectiv Depozitul și Stația de tratare mecano-biologică, astfel că pentru două treimi din localitățile județului nu există infrastructură pentru tratarea și eliminare prin depozitare a deșeurilor, solicitând sprijinul municipiului în acest sens, prin acceptarea depozitării în Depozitul conform Fețeni a deșeurilor de pe raza județului Vâlcea, în condițiile stabilite prin Autorizația de Mediu a depozitului, urmând ca după punerea în funcțiune a CMID Roești, să fie asigurată o compensare, prin transferul tuturor deșeurilor colectate la nivelul județului, la depozitul Roești;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.c) și d), art.139, alin.(3), lit.g) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă”, 0 abţineri și o neparticipare la vot,

H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Consiliul Local își exprimă acordul de principiu pentru depozitarea temporară, până la punerea în funcțiune a CMID Roești, a deșeurilor reziduale de pe raza județului Vâlcea, la Depozitul conform Fețeni, în următoarele condiții:
a) deșeurile vor fi transportate și încredințate spre depozitare numai de către operatorul/operatorii serviciului de colectare și transport desemnat/desemnați în urma procedurii de licitatie pentru atribuirea contractului de delegare, fiind acceptate la depozitare doar cele care îndeplinesc cerințele din Autorizația de Mediu a depozitului;
b) contribuția pentru economia circulară, prevăzută la art. 9 alin.c) din O.U.G. nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu, cu modificările și completările ulterioare, de 80 lei/to de deșeuri depozitate, începând cu 1 ianuarie 2020, va fi recuperată de către administratorul depozitului Fețeni – Direcția Administrării Domeniului Public Râmnicu Vâlcea, de la operatorul/operatorii serviciului de colectare și transport a deșeurilor menționați la lit. a). 
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală. 
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
• Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
• Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
• Direcţiei Dezvoltare Locală;
• Direcţiei Economico-Financiare;
• Direcției Administrării Domeniului Public;
• Consiliului Județean Vâlcea.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Dumitru CHISALOM                                     SECRETAR GENERAL, 
                                                                          jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 31 octombrie 2019

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)