HOTĂRÂREA NR.18
privind demararea procedurilor de efectuare a unui schimb de terenuri 


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 ianuarie 2019, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr. 3047 din data de 23.01.2019, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală, prin care se propune demararea procedurilor pentru efectuarea unui schimb de terenuri între Municipiul Râmnicu Vâlcea și doamna Hodorogea Maria, municipiul oferind teren în strada Carol I, în vecinătatea Muzeului de Artă, a cărui suprafață exactă va fi stabilită după efectuarea rapoartelor de evaluare, de către evaluator atestat ANEVAR, prin care se stabilește echivalența valorică a terenurilor, în schimbul terenului în suprafaţă de 122 mp, din strada Buna Vestire, având numărul cadastral 39452 și înscris în Cartea Funciară nr. 39452, precum și încetarea aplicabilității prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 382/230/2008; 
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Având în vedere adresa înregistrată la Primăria municipiului sub nr. 674/09.01.2018, prin care doamna Hodorogea Maria, în calitate de proprietar al terenului în suprafaţă de 122 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, strada Buna Vestire, având numărul cadastral 39452 și înscris în Cartea Funciară cu același număr, a solicitat autorității locale efectuarea unui schimb de terenuri, aceasta oferind municipiului terenul descris mai sus, în schimbul unui teren de aproximativ 83 mp, situat în strada Carol I (fostă nr. 37) aflat în imediata vecinătate a unei clădiri de birouri proprietatea susnumitei și a soțului acesteia Hodorogea Ovidiu Petre; de asemenea, ținând seama de faptul că în zona de blocuri în care este situat terenul în suprafață de 122 mp din strada Buna Vestire, este un mare deficit de locuri de parcare;
În temeiul prevederilor alin.(4) al art.121 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1. Se aprobă demararea procedurilor pentru efectuarea unui schimb de terenuri între Municipiul Râmnicu Vâlcea şi doamna Hodorogea Maria, municipiul oferind teren în strada Carol I, în vecinătatea Muzeului de Artă, a cărui suprafață exactă va fi stabilită după efectuarea rapoartelor de evaluare, de către evaluator atestat ANEVAR, prin care se stabilește echivalența valorică a terenurilor, în schimbul terenului în suprafaţă de 122 mp, din strada Buna Vestire, având numărul cadastral 39452 și înscris în Cartea Funciară nr. 39452, imobile identificate prin planurile de situaţie anexele nr. 1 și 2 la prezenta hotărâre.
Art.2. Schimbul de terenuri prevăzut la art.1, precum și rapoartele de expertiză tehnică de evaluare a acestora vor fi supuse spre aprobare Consiliului Local, într-o ședință ulterioară.
Art.3. Începând cu data adoptării prezentei hotărâri, prevederile Hotărârea Consiliului Local nr. 382/230/2008 își încetează aplicabilitatea.
Art.4.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Direcţia Dezvoltare Locală din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Economico-Financiare; 
- Direcţiei Dezvoltare Locală.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Gabriel Savian BĂJAN                            SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                    jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 31 ianuarie 2019

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)