HOTĂRÂREA NR.327
privind reorganizarea structurii asistență medicală unități școlare din cadrul Serviciului Creșe și Asistență medicală unități școlare, începând cu 01.11.2019

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 octombrie 2019, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Referatul nr.42850 din data de 23.10.2019, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre referitor la reorganizarea, începând cu data de 01.11.2019, a structurii asistență medicală unități școlare din cadrul Serviciului Creșe și Asistență medicală unități școlare prin rearondarea unităților școlare în funcție de zonă și număr de copii, raportat la normarea personalului medical din unitățile de învățământ;
Văzând, de asemenea, și Raportul nr.42948 din data de 24.10.2019, întocmit de Direcția Resurse Umane, precum și avizele comisiilor de specialitate specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere faptul că, prin Hotărârea Consiliului Local nr.173/2019 s-a aprobat reorganizarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, începând cu data de 01.06.2019, modificările organizatorice constând, printre altele, și în înființarea Serviciului Creșe și Asistență medicală unități școlare, structură ce a preluat personalul și atribuțiile Servicului Public Creșe și Serviciului de Asistență Medicală;
Ținând seama de Hotărârea Consiliului Local nr.8/2019 prin care a fost aprobată rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular de pe raza municipului Râmnicu Vâlcea pentru anul școlar nr.2019 – 2020, astfel că, prin desființarea a două licee, respectiv Liceul Tehnologic ”Oltchim” și Liceul Tehnologic ”Henri Coandă”, precum și prin mutarea Gradiniței nr.7 și a Grădiniței nr.16, a scăzut foarte mult numărul de copii arondat cabinetelor medicale școlare, fapt ce a determinat un dezechilibru în activitatea acestora;
În temeiul prevederilor:
- Legii nr.53/2003 – Codul Muncii – republicat cu modificările și completările ulterioare; 
- Legii educației naționale nr.1/2011 cu modificările și completările ulterioare
- Legii nr.95/2006 - privind reforma în domeniul sănătăţii - republicata; 
- Codului de deontologie medicală - al Colegiului Medicilor din România; 
- Codului de etică şi deontologie - al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România; 
- Codului deontologic al medicului dentist; 
- Ordinului nr.653/25.09.2001 - privind asistenţa medicală a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.162/2008 – privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr.56/2009 - pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. 162/2008 – privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinului nr.761/2012 privind modificarea anexei nr.4 la Metodologia privind examinarea stării de sănătate a preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ de stat şi particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistenţei medicale gratuite şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii nr.5.298/1.668/2011, precum şi pentru abrogarea anexei nr.7 la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr.653/2001 privind asistenţa medicală a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor;
- Ordinului nr.1.668 din 9 decembrie 2011 (actualizat si completat) pentru aprobarea Metodologiei privind examinarea stării de sănătate a preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ de stat şi particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistenţei medicale gratuite şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos;
În baza art.129, alin.(2), lit.a), coroborat cu alin.(3), lit.c), art.139, alin.(1) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ;
Întrunind 23 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Începând cu data de 01.11.2019, se aprobă reorganizarea structurii asistență medicală unități școlare din cadrul Serviciului Creșe și Asistență medicală unități școlare prin rearondarea unităților școlare în funcție de zonă și număr de copii, raportat la normarea personalului medical din unitățile de învățământ, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 
(2) Reorganizarea structurii asistență medicală unități școlare, aprobată conform alin.(1), nu afectează numărul de posturi existent și cheltuielile de personal.
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Resurse Umane.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
• Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
• Primarului municipiului;
• Direcţiei Resurse Umane;
• Direcției Economico-Financiare;
• Serviciului Creșe și Asistență medicală unități școlare.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Dumitru CHISALOM                                SECRETAR GENERAL, 
                                                                       jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 31 octombrie 2019

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)