HOTĂRÂREA NR.336
privind mandatarea reprezentaților acționarului unic - Municipiul Râmnicu Vâlcea în A.G.A. de la societatea Piețe Prest S.A. să hotărască cu privire la
contractarea unui împrumut bancar – linie de credit
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară în data de 31 octombrie 2019, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Referatul nr.42756 din data de 23.10.2019, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se proprune inițierea unui proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanților acționarului unic - Municipiul Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acționarilor de la societatea Piețe Prest S.A. să îndeplinească atribuția prevăzută la art.12.2 lit.j) din Actul Constitutiv al societății, repectiv să hotărască cu privire la contractarea unui împrumut bancar – linie de credit în valoare de 1.000.000 lei;
Având în vedere Raportul nr.43045 din 24.10.2019 al Biroului Juridic, Guvernanță Corporativă și Legea nr.10/2001;
Văzând raportul cuprinzând avizul comisiei de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor;
Ținând seama de adresa nr.15823/16.10.2019, înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.42103 din 18.10.2019, prin care societatea Piete Prest S.A. înaintează decizia Consiliului de Administratie nr.32/14.10.2019, solicitând Consiliului Local, în conformitate cu prevederile Actului constitutiv, mandatarea reprezentanților acționarului unic - Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acționarilor la societatea Piete Prest S.A să hotărască cu privire la contractarea unui împrumut bancar – linie de credit în valoare de 1.000.000 lei pentru finanțare activitate curentă, acoperirea unor goluri temporare de casă;
Având în vedere prevederile art.12.2 litera j) coroborat cu prevederile art.12.3 din Actul constitutiv al societății Piețe Prest S.A.;
În temeiul prevederilor contractului de mandat al reprezentanţilor municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acționarilor de la societatea Pieţe Prest S.A., aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.150/38 din data de 27 iulie 2016, a Legii nr.31/1990 a societăților, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.109/2011, privind guvernanța corporativă, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129 alin.(1), alin.(2), lit.a) și alin.(3), lit.d) coroborat cu art.139, alin.(1) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ;
Întrunind 23 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se mandatează reprezentanţii acționarului unic - Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor de la societatea Piețe Prest S.A., să îndeplinească atribuţia prevăzută la art.12.2 lit.j) din Actul constitutiv al societăţii, respectiv să hotărască cu privire la contractarea unui împrumut bancar – linie de credit în valoare de 1.000.000 lei.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează reprezentanții acționarului unic – Municipiul Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acționarilor de la societatea PIEȚE PREST SA.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie :
• Instituției Prefectului - Județul Vâlcea;
• Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea ;
• Reprezentanților municipiului Rm. Vâlcea în A.G.A. la Piețe Prest S.A.;
• Societății Piețe Prest S.A.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Dumitru CHISALOM
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea 31 octombrie 2019