HOTĂRÂREA NR. 288
privind aprobarea unui Protocol de Colaborare în vederea organizării în parteneriat a evenimentului ”eStrada Food Festival, Wine & Street Food Edition”, 11 – 13.10.2019

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 septembrie 2019, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul nr. 36499 din data de 12.09.2019, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea unui Protocol de Colaborare în vederea organizării în parteneriat a evenimentului ”eStrada Food Festival, Wine & Street Food Edition”, 11 – 13.10.2019, precum și raportul nr. 37078 din 17.09.2019 întocmit de Biroul Comunicare, Sport, Cultură;
Văzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere adresa înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.35224 din 04.09.2019 prin care SC MediaZone Music SRL din Craiova a solicitat organizarea în parteneriat cu municipiul Râmnicu Vâlcea, în Scuarul Mircea cel Bătrân, a evenimentului ”eStrada Food Festival, Wine & Street Food Edition”;
În temeiul prevederilor Ordonanței Guvernului nr.99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii de Guvern nr.348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.c, alin.(6), lit.a) art.139, alin.(3), lit.g) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ;
Întrunind 21 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri, 

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se aprobă Protocolul de Colaborare între Municipiul Râmnicu Vâlcea și Societatea ”Media Zone Music SRL” din Craiova în vederea organizării în parteneriat a evenimentului ”eStrada Food Festival, Wine & Street Food Edition”, în perioada 11 - 13.10.2019, în Scuarul Mircea cel Bătrân, conform anexei la prezenta hotărâre.
(2) Se împuternicește primarul municipiului Râmnicu Vâlcea să semneze Protocolul de Colaborare, aprobat conform alin.(1).
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei dispoziții se încredințează Biroul Comunicare, Sport, Cultură.
Art.3. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiare; 
- Biroului Comunicare, Sport, Cultură;
- Serviciului Autorizări, Activități Comerciale, Evenimente Publice;
- Direcției Poliției Locale;
- Direcției Administrării Domeniului Public.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Dumitru CHISALOM                               SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                      jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 27 septembrie 2019

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)