HOTĂRÂREA NR.315
privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr.288 din 27 septembrie 2019 referitoare la aprobarea unui Protocol de Colaborare în vederea organizării în parteneriat a evenimentului ”eStrada Food Festival, Wine & Street Food Edition”, 11 – 13.10.2019
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară, convocată de îndată la data de 22 octombrie 2019, la care participă 17 consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul nr.42201 din data de 21.10.2019, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr.288 din 27 septembrie 2019 referitoare la aprobarea unui Protocol de Colaborare în vederea organizării în parteneriat a evenimentului ”eStrada Food Festival, Wine & Street Food Edition”, 11 – 13.10.2019, în sensul reprogramării perioadei de desfășurare a evenimentului în intervalul 01-03.11.2019;
Văzând, de asemenea, și Raportul nr.42200 din data de 21.10.2019, întocmit de Biroul Comunicare, Sport, Cultură, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Ținând seama de solicitarea S.C. MEDIAZONE MUSIC S.R.L., prestatorul evenimentului ”eStrada Food Festival, Wine & Street Food Edition”, înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.40292 din 08.10.2019, privitoare la amânarea desfășurării evenimentului susmenționat, stabilit a avea loc inițial în perioada 11-13.10.2019;
În temeiul prevederilor Ordonanței Guvernului nr.99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii de Guvern nr.348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(1), art.139, alin.(1) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ;
Întrunind 17 voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se modifică Hotărârea Consiliului Local nr.288 din 27 septembrie 2019 referitoare la aprobarea unui Protocol de Colaborare în vederea organizării în parteneriat a evenimentului ”eStrada Food Festival, Wine & Street Food Edition”, 11 – 13.10.2019, în sensul reprogramării perioadei de desfășurare a evenimentului în intervalul 01-03.11.2019.
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Biroul Comunicare, Sport, Cultură.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Biroului Comunicare, Sport, Cultură;
- Serviciului Autorizări, Activități Comerciale, Evenimente Publice;
- Direcției Poliției Locale;
- Direcției Administrării Domeniului Public.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Dumitru CHISALOM
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 22 octombrie 2019