HOTĂRÂREA NR. 277/17
privind rectificarea bugetului de venituri proprii și subvenții al instituției Sport Club Municipal pentru anul 2020


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 21 decembrie 2020, la care participă toți cei 21 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Referatul nr.282786 din data de 17.12.2020, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri proprii și subvenții al instituției Sport Club Municipal pentru anul 2020;
Văzând Raportul nr.282787 din data de 17.12.2020, întocmit de Direcția Economico-Financiară, avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, cu următorul amendament, respectiv: ”suma de 456.000 lei să fie utilizată numai pentru plata salariilor restante, numai cu viza reprezentantului Consiliului Local din Consiliul de Administrație”, amendament supus votului și care a întrunit 11 voturi ”pentru” și 10 voturi ”împotrivă”, precum și avizul favorabil al comisiei de specialitate nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere faptul că prin Hotărârea Consiliului Local nr.41/2020 a fost aprobat bugetul de venituri proprii și subvenții al instituției Sport Club Municipal pentru anul 2020 cu o valoare totală de 11.011.400 lei, atât la partea de venituri, cât și la partea de cheltuieli, iar în urma rectificării bugetare acesta a ajuns la valoarea totală de 10.427.600 lei, atât la partea de venituri, cât și la partea de cheltuieli;
În temeiul prevederilor alin.(2) al art.19, art.49, alin.(5), art.67, alin.(1) și art.68 din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.b), alin.(4), lit.a), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 11 voturi “pentru”, 10 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se rectifică bugetul de venituri proprii și subvenții al instituției Sport Club Municipal pentru anul 2020, în plus cu suma de 476.000 lei, astfel:
- la partea de venituri: + 456.000 lei – subvenții instituții publice;
+ 20.000 lei – sponsorizări.
- la partea de cheltuieli: + 476.000 lei Titlul II ”Bunuri și servicii” – pentru plata drepturilor calculate în baza contractelor de activitate sportivă, pentru luna noiembrie 2020.
(2) Bugetul instituției Sport Club Municipal, rectificat conform alin.(1) ajunge la valoarea totală de 10.903.600 lei și este prezentat în anexa la prezenta hotărâre.
Art.2. Suma de 456.000 lei va fi utilizată numai pentru plata salariilor restante, numai cu viza reprezentantului Consiliului Local din Consiliul de Administrație.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire se încredințează Direcția Economico-Financiară și Sport Club Municipal.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Sport Club Municipal.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

Grigore CRĂCIUNESCU                          SECRETAR GENERAL,
                                                                       jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 21 decembrie 2020

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)