HOTĂRÂREA NR. 28
privind inițierea demersurilor în vederea acordării unor ajutoare materiale de urgență sub formă oneroasă sau în natură constând în executarea reparațiilor la imobilele afectate de fenomenele meteorologice înregistrate în noaptea de 22.01.- 23.01.2020 

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 ianuarie 2020, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în considerare Referatul nr. 3554 din 29.01.2020, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind inițierea demersurilor în vederea acordării unor ajutoare materiale de urgență sub formă oneroasă sau în natură constând în executarea reparațiilor la imobilele afectate de fenomenele meteorologice înregistrate în noaptea de 22.01.- 23.01.2020, precum și raportul nr. 3555 din 29.01.2020 întocmit de Compartimentul pentru Situații de Urgență, Sănătate și Securitate în Muncă;
Văzând avizul comisiei de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor;
În temeiul prevederilor Legii nr. 481/2004 privind protecția civilă, republicată, ale Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale art.155, alin.(5), lit.b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.d), alin.(7),lit.h), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se aprobă inițierea demersurilor în vederea acordării unor ajutoare materiale de urgență sub formă oneroasă sau în natură constând în executarea reparațiilor la imobilele afectate de fenomenele meteorologice înregistrate în noaptea de 22.01.- 23.01.2020. 
(2) Cuantumul ajutorului material de urgență ce va fi acordat din bugetul local al municipiului va fi stabilit în urma unei evaluări efectuată în cadrul procedurii de acordare a ajutoarelor de urgență.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Compartimentul pentru Situații de Urgență.Sănătate și Securitate în Muncă și Direcția Economico-Financiară. 
Art.3. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Compartimentului pentru Situații de Urgență.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,     CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Diana Maria IONESCU                 SECRETAR GENERAL, 
                                                        jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 30 ianuarie 2020

Întreaga hotărâre (în format .pdf)