HOTĂRÂREA NR. 23
privind prelungirea duratei contractului de concesiune nr. 1169/2002, încheiat cu societatea Agexim SRL
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 ianuarie 2020, la care participă toți cei 23 de consilieri locali în funcție;
Luând în discuţie Referatul nr. 2599 din 22.01.2020, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune prelungirea duratei contractului de concesiune nr.1169/2002 încheiat cu societatea Agexim SRL, pe o perioadă egală cu jumătate din durata sa inițială, respectiv până la data de 24.12.2028, încheindu-se în acest sens un act adițional la contract, precum și împuternicirea administratorului public să semneze actul adițional;
Văzând raportul nr. 2794 din 23.01.2020 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Având în vedere că prin hotărârea nr. 9/27.01.1994, în temeiul Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, Consiliul Local a aprobat concesionarea prin licitație publică, a terenului în suprafață de 500 mp situat în Râmnicu Vâlcea, strada Someș nr. 51, pentru construirea spații de producție materiale de construcții, fiind încheiat între Municipiul Râmnicu Vâlcea și societatea COMPACT SRL, contractul de concesiune nr. 2413/31.01.1995 și ținând seama de faptul că în anul 2002, ca urmare a intrării societății COMPACT SRL în faliment, construcțiile, proprietatea acesteia, realizate pe terenul concesionat de la municipiu, au fost vândute de către lichidator, societății AGEXIM SRL; de asemenea, consecință a achiziționării construcțiilor, în temeiul Legii nr. 50/1991, republicată și cererii de preluare nr. 6575/2002, concesiunea a fost transmisă de la societatea COMPACT SRL la societatea AGEXIM SRL, fiind încheiat în acest sens contractul concesiune nr. 1169/2002 – preluare;
În aplicarea prevederilor art. 2 din contractul de concesiune nr. 1169/2002, potrivit cărora "........... Contractul de concesiune poate fi prelungit pentru o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa inițială” și ținând seama de adresa înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 52513/30.12.2019, prin care societatea AGEXIM SRL a solicitat prelungirea contractului de concesiune;
În temeiul prevederilor art.608 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu completările ulterioare;
În baza art.129, alin. (1), (2), lit.c), alin.(6), lit.a), art.139, alin.(3), lit.g) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1.(1) Se prelungește durata contractului de concesiune nr.1169/2002, încheiat cu societatea AGEXIM SRL, având ca obiect concesionarea terenului aparținând domeniului public al municipiului în suprafață de 500 mp, situat în strada Someș nr. 51, pentru o perioadă egală cu jumătate din durata sa inițială, respectiv până la data de 24.12.2028, încheindu-se în acest sens un act adițional la contract.
(2) Se împuternicește administratorul public al municipiului Râmnicu Vâlcea să semneze actul adițional la contractul de concesiune menționat la alin. (1).
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Societății Agexim SRL.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Diana Maria IONESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 30 ianuarie 2020