HOTĂRÂREA NR. 26
privind achiziționarea unor servicii de consultanță, asistență și reprezentare juridică în materie civilă pentru a asista și a reprezenta Municipiul Râmnicu Vâlcea în dosarul nr.566/46/2019
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 ianuarie 2020, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Referatul nr.2432 din 21.01.2020, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune achiziționarea de către municipiul Râmnicu Vâlcea a unor servicii de consultanță, asistență și reprezentare juridică în materie civilă pentru a asista și reprezenta Municipiul Râmnicu Vâlcea în dosarul nr.566/46/2019, aflat pe rolul Tribunalului București, precum și împuternicirea Primarului municipiului să negocieze şi să semneze contractul de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică;
Văzând raportul nr. 3196 din 27.01.2020 întocmit de Direcția Administrație, Juridic, Contencios, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.2, de buget – finanțe, prognoze economico-sociale;
Având în vedere dosarul nr.566/46/2019 aflat pe rolul Tribunalului București, prin care reclamanta – asocierea Romprest Energy SRL și Compania Romprest Service SA solicită ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța, Municipiul Râmnicu Vâlcea, în calitate de părât să fie obligat la plata sumei de 3.720.481,95 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare prestate utilizatorilor fără contract, în perioada ianuarie 2016 – decembrie 2018, la care se adaugă dobânda legală și cheltuielile de judecată;
Ținând seama de faptul că reclamanta – asocierea Romprest Energy SRL și Compania Romprest Service SA este asistată și reprezentată de o prestigioasă casă de avocatură din București și având în vedere valoarea mare a pretențiilor, complexitatea cauzei, precum și actele întocmite pentru instrumentarea dosarului;
În temeiul prevederilor art.1 alin.(2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte administrative și ale art.109 alin.(3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(1) și alin.(14), lit.c), art.139, alin.(3) și a art.196, alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă achiziționarea de către municipiul Râmnicu Vâlcea a unor servicii de consultanță, asistență și reprezentare juridică în materie civilă pentru a asista și reprezenta Municipiul Râmnicu Vâlcea în dosarul nr.566/46/2019, aflat pe rolul Tribunalului
București.
Art.2 Se împuternicește Primarul municipiului să negocieze şi să semneze contractul de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează Direcția Administrație, Juridic, Contencios.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Administrație, Juridic, Contencios;
- Direcției Economico-Financiară.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Diana Maria IONESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 30 ianuarie 2020