HOTĂRÂREA NR. 269/9
privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale, prin demisie, a mandatului de consilier local al doamnei BANU CLAUDIA-MIHAELA, precum și vacantarea locului de consilier local


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 21 decembrie 2020, la care participă toți cei 21 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Referatul nr.47109 din data de 15.12.2020, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale, prin demisie, a mandatului de consilier local al doamnei Banu Claudia-Mihaela, precum și vacantarea locului de consilier local;
Având în vedere referatul constatator nr.46890 din 14.12.2020, semnat de primar și secretarul general al municipiului;
Văzând și raportul întocmit de Serviciul APL, Registrul agricol și arhivă nr.47111 din 15.12.2020, precum și avizul comisiei de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor;
Ținând seama de demisia din funcția de consilier local a doamnei Banu Claudia-Mihaela, aleasă pe lista candidaților Partidului Național Liberal, înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.46546 din 10.12.2020;
În temeiul prevederilor art.204, alin.(2), lit.a), alin.(6), alin.(7) și alin.(10) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin. (1), art.139, alin.(1) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1. Se constată încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale, prin demisie, a mandatului de consilier local al doamnei BANU CLAUDIA-MIHAELA.
Art.2. Se declară vacant locul de consilier local al doamnei Banu Claudia-Mihaela în cadrul Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Serviciul APL, Registrul agricol și arhivă.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Judecătoriei Râmnicu Vâlcea;
- Doamnei Banu Claudia-Mihaela.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

Grigore CRĂCIUNESCU                     SECRETAR GENERAL,
                                                                    jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 21 decembrie 2020

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)