HOTĂRÂREA NR.207
privind aprobarea elaborării documentației tehnico economice pentru Proiectul
"Creșterea mobilității urbane pietonale și cicliste în Municipiul Râmnicu
Vâlcea", în cadrul Programului Operațional AsistențăTehnică 2014- 2020
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 31 august 2020, la care participă 19 consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul nr.31424 din data de 25.08.2020, al cărui semnatar
este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de
hotărâre referitor laaprobarea elaborării documentației tehnico - economice
pentru Proiectul "Creșterea mobilității urbane pietonale și cicliste în
Municipiul Râmnicu Vâlcea" în cadrul Programului Operațional Asistență Tehnică
2014 – 2020;
Văzând Raportul nr.31791 din data de 27.08.2020, întocmit de Direcția Dezvoltare
Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie
publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr. 4 de
organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia
mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi
de arhitectură și nr. 5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie
socială, activităţi sportive şi de agrement ;
Ținând seama de faptul că în cadul Programului Operaționl Asistență Tehnică
2014-2020, a fost lansat apelul de proiecte destinat pregătirii proiectelor de
infrastructură în domeniile mobilitate urbană, regenerare urbană, infrastructură
rutieră de interes județean, inclusiv variante ocolitoare și/sau drumuri de
legătură, centre de agrement/baze turistice/tabere școlare, infrastructură și
servicii publice de turism, inclusiv obiective de patrimoniu cu potențial
turistic, unitățile administrativ teritoriale putând primi sprijin financiar
pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice în domeniile de interes mai
sus menționate, în baza selecției de fișe de proiecte organizate la nivelul
regiunilor de dezvoltare de către agențiile pentru dezvoltare regională din
regiunile mai puțin dezvoltate), pentru proiecte noi sau, după caz, pentru
proiectele din listele de rezervă ale Programului Operațional Regional
2014-2020, exclusiv pentru actualizarea documentațiilor tehnico-economice
existente sau pentru continuarea acestora în vederea pregătirii pentru
implementarea proiectelor;
Luând în considerare faptul că Municipiul Râmnicu Vâlcea intenționează să
solicite fonduri nerambursabile pentru elaborarea documentațiilor
tehnico-economice aferente proiectului Creșterea mobilității urbane pietonale și
cicliste în Municipiul Râmnicu Vâlcea, care cuprinde mai multe idei de proiect
înscrise în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a Municipiului Râmnicu Vâlcea,
precum și în Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Municipiului Râmnicu
Vâlcea 2014-2020, aprobate prin HCL nr. 381, respectiv nr. 382 din 27 septembrie
2017, după cum urmează: "Definitivarea unei rețele de piste pentru biciclete la
nivelul municipiului", "Construirea de parcări pentru biciclete", "Crearea de
puncte pentru închirierea bicicletelor", precum și "Înființarea de zone
pietonale, inclusiv construirea a trei poduri peste râul Olănești dedicate
exclusiv pietonilor și bicicliștilor";
În conformitate cu prevederile Legii nr.273/2006 privind finanţele publice
locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.b), art.139, alin.(3) și art.196 alin.(1) lit.a)
din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
Întrunind 19 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1.Se aprobă elaborarea documentației tehnico economice pentru Proiectul
"Creșterea mobilității urbane pietonale și cicliste în Municipiul Râmnicu
Vâlcea" în cadrul Programului Operațional Asistență Tehnică 2014 – 2020 destinat
pregătirii de proiecte în domeniile mobilitate urbană, regenerare urbană,
infrastructură rutieră de interes județean, centre de agrement / baze turistice
/tabere școlareși infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv
obiective de patrimoniu.
Art.2. Se aprobă valoarea totală a finanțării nerambursabile de 446.250 euro
calculat la cursul infoeuro de la data depunerii fișei de proiect de investiții.
Art.3. Se aprobă contribuția proprie în proiect, reprezentând achitarea tuturor
cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât şi contribuția de 2% din valoarea
eligibilă a proiectului.
Art.4. Se aprobă asigurarea resurselor financiare necesare implementării optime
a proiectului în condiţiile rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile din
instrumente structurale.
Art.5.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințeazăDirecția
Dezvoltare Locală.
Art.6.Prezenta hotărârese comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Direcției Dezvoltare Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Nicolae STELIAN
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 31 august 2020