HOTĂRÂREA NR.187
privind modificarea statului de funcții al Căminului pentru Persoane Vârstnice Râmnicu Vâlcea, începând cu 01august 2020


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în ședință ordinară în data de 30 iulie 2020, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție;
Având în vedere Referatul de aprobare nr.906 din data de 14.07.2020, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre referitor lamodificarea, începând cudata de 01.08.2020, a statului de funcții al acestei instituții;
Văzând, de asemenea, și Raportul nr.907 din data de 14.07.2020, întocmit de Căminul pentru Persoane Vârstnice Râmnicu Vâlcea, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii și liniștii publice, a drepturilor cetățenilor și nr.2, de buget-finanțe, prognoze economico-sociale;
Ținând seama de faptul că prin Hotărârea Consiliului Local nr.35/2017 s-a aprobat înființarea serviciului social “Căminul pentru Persoane Vârstnice Ramnicu Valcea”, instituție publică de interes local, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, precum și Regulamentul de Organizare și Funcționare și statul de funcții ale acestui serviciu social, statul de funcții fiind modificat prin Hotărârea Consiliului Local nr.328/31.10.2019, iar Regulamentul de Organizare și Funcționare prin Hotărârea nr.89/31.03.2020;
Având în vedere faptul că la data de 07.07.2020, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, a fost organizat examenul de promovare a personalului contractual din cadrul instituției care a îndeplinit condițiile de promovare în grade profesionale imediat superioare, examen finalizat conform Raportului final nr.895/13.07.2020;
În temeiul prevederilor art.31 din Legea cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art.41 - Titlul II – Promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice din Hotărârea Guvernului nr.286/2011, și ale art.554 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.a) coroborat cu alin.(3), lit.c), art.139, alin.(1) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare ;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotriv㔠și 0 abțineri,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Art.1.Începând cu data de 01.08.2020, se modificăstatul de funcții al Căminului pentru Persoane Vârstnice Râmnicu Vâlcea prin transformarea unui post, după cum urmează:
Nr.
Crt. Compartiment Funcția actuala Funcția în care a promovat Nr.posturi
1. Compartiment Socio-Medical
Asistent medical debutant Asistent medical 1

Art.2.Modificarea prevăzută la art.1 se regăsește în anexa nr.1 - Stat de Funcții Căminul pentru Persoane Vârstnice Râmnicu Vâlcea, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Căminul pentru Persoane Vârstnice Râmnicu Vâlcea.
Art.4.Prezenta hotărârese comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Economico – Financiare;
- Direcției Resurse Umane;
- Căminului pentru Persoane Vârstnice Râmnicu Vâlcea.



PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Nicolae STELIAN                                       SECRETAR GENERAL,
                                                                        jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 30 iulie 2020

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)