HOTĂRÂREA NR.252
de modificare și completare a art.1 lit.b) din Hotărârea Consiliului Local nr. 133/30.10.2002 privind aprobarea de concesionări și închirieri terenuri

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 15 octombrie 2020, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul nr.37891 din 08.10.2020, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre de modificare și completare a art.1, lit.b) din Hotărârea Consiliului Local nr.133/30.10.2002 privind aprobarea de concesionări și închirieri terenuri;
Văzând Raportul comun nr.38051 din data de 09.10.2020, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală și Direcția Urbanism, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ;
Având în vedere că prin hotărârea nr. 133/30.10.2002, Consiliul Local a aprobat concesionarea directă pe o perioadă de 25 de ani a terenului în suprafaţă de 8,34 mp, situat în Aleea Ciocârliei, latura de sud a blocului 4, scara A, în vederea construirii de balcoane – de la parter la etajul IV- pentru apartamentele 1, 6, 10, 14 și 18, pentru proprietarii acestora (cu condiția executării lucrărilor astfel încât să permită realizarea de balcoane și pentru locatarii situați pe latura opusă, în decroșul existent al blocului), prețul concesiunii fiind de 100 USD/mp, echivalent în lei la data încheierii contractului, fiind încheiat astfel, contractul de de concesiune nr. 1225/2003, înregistrat sub nr. 4235/24.03.2003, iar în baza autorizației de construire nr. 762/23776/29.09.2003 s-a realizat tronsonul de balcoane P+4E pentru apartamentele 1, 6, 10, 14 și 18;
Luând în considerare adresa înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 20691/10.06.2020, prin care proprietarii apartamentelor 1, 6, 10, 14 și 18, respectiv Pleșanu Dumitru, Grigorie Aurel, Dumitrescu Paul, Dumitru Dumitru și Nuieloiu Florin, în calitate de beneficiari ai concesiunii, au solicitat suplimentarea suprafeței concesionate de la 8,34 mp la 14 mp, conform documentației tehnice de cadastru, și ținând seama de faptul că în urma verificărilor efectuate de către inspectorii din cadrul Biroului Cadastru, Fond Funciar, Agricultură s-a constatat că suprafața pe care au fost edificate balcoanele a fost înscrisă în mod eronat în Registrul Local al Spațiilor Verzi din municipiul Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 9/2019, iar prin Hotărârea Consiliului Local nr. 232/23.09.2020 a fost radiat din Registrul Local al Spațiilor Verzi terenul în suprafață de 16 mp (nr. cod 55-1) din care face parte și terenul pe care sunt edificate balcoanele;
În temeiul prevederilor art. 361 alin. (2) și art. 362 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată și actualizată;
În baza art.129, alin. (1), (2), lit.c), alin.(6), lit.b), art.139, alin.(3), lit.g) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 20 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat a terenului în suprafață totală de 14 mp – identificat în planul de situație anexă la prezenta hotărâre, situat în Râmnicu Vâlcea, Aleea Ciocârliei, latura de sud a blocului 4, scara A (pe care a fost realizat un tronson de balcoane în baza autorizației de construire nr. 762/23776/29.09.2003), compus din terenul în suprafață de 8,34 mp concesionat conform Hotărârii Consiliului Local nr. 133/30.10.2002 și terenul în suprafață de 5,66 mp rezultat în urma măsurătorilor.
Art.2. (1) Se modifică art.1, lit.b) din Hotărârea Consiliului Local nr.133/30.10.2002, care va avea următorul conținut:
”Art.1. Se aprobă concesionarea directă a următoarelor terenuri, pentru extinderea unor construcții existente, astfel:
b) 14 mp – teren situat în Râmnicu Vâlcea, Aleea Ciocârliei, latura de sud a blocului 4, scara A, în vederea construirii de balcoane – de la parter la etajul IV- pentru apartamentele 1, 6, 10, 14 și 18, pentru proprietarii acestora, conform planului de situație anexat. Prețul concesiunii este de 4 USD/mp/an. Perioada concesiunii este de 25 de ani. Redevența aferentă pentru suprafața suplimentară de teren concesionată, rezultată din măsurători, respectiv 5,66 mp, se va calcula de la data emiterii Autorizației de construire nr. 762/23776/29.09.2003 și se recuperează în perioada stabilită prin contractul de concesiune nr. 1225/2003, respectiv până la data de 11.11.2027”.
(2) Actul adițional la contractul de concesiune nr.1225/2003 se va încheia numai după înscrierea terenului în Cartea funciară a municipiului. Cheltuielile aferente întabulării terenului vor fi suportate de către concesionari.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcției Urbanism.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Adina-Florentina DOBRETE                    SECRETAR GENERAL,
                                                                       jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 15 octombrie 2020

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)