HOTĂRÂREA NR. 275/15
privind adoptarea unor măsuri de organizare a intervențiilor
pe timpul iernii 2020 – 2021 pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă
extraordinară la data de 21 decembrie 2020, la care participă toți cei 21 de
consilieri în funcție;
Luând în discuţie Referatul nr. 43848 din 19.11.2020, al cărui semnatar este
Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre
privind aprobarea "Programului de pregătire și acţiune operativă pentru iarna
2020 – 2021", transmiterea în administrarea societății Piețe Prest SA, pe
perioada 1 decembrie 2020 - 31 martie 2021, în funcție de condițiile
meteorologice, a utilajului: autovehicul special marca UNIMOG U20, nr.
înmatriculare VL-08-YHY, echipat cu instalaţie de împrăştiat material
antiderapant şi lama deszăpezire - sarcina utilă 3181 kg, din dotarea Direcției
de Administrare a Domeniului Public, împreună cu șoferul deservent care va fi
preluat prin detașare pe întreaga perioadă, ce va fi utilizat pentru realizarea
Serviciului public de curăţire şi transport a zăpezii de pe căile publice şi
menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau de îngheţ, iar
Societatea Piețe Prest SA va suporta cheltuielile cu întreţinerea şi
funcţionarea utilajului transmis, precum și pe cele cu personalul deservent al
acestuia și îl va preda Direcției Administrării Domeniului Public la expirarea
perioadei, în starea în care a fost preluat;
Văzând raportul nr.43849 din 19.11.2020 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală,
precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică
locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru
servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea
domeniului public şi privat, agricultură;
Ținând seama de faptul că prin Hotarârea nr 182/30.07.2020, Consiliul Local al
Municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat delegarea directă prin concesiune, către
societatea Piețe Prest SA a gestiunii următoarelor servicii: măturatul,
spălatul, stropirea şi intreţinerea căilor publice, curăţarea şi transportul
zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de
polei sau îngheţ;
Luând în considerare adresa nr.18033/29.10.2020, înregistrată la Primăria
municipiului sub nr. 40915/29.10.2020, prin care societatea Piețe Prest SA a
înaintat Consiliului Local pentru analiză și aprobare "Programul de pregătire și
acţiune operativă pentru iarna 2020 – 2021" împreună cu anexele la acesta;
În temeiul prevederilor art.25 alin.(4) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor
comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.c) – d), alin.(7), art.139, alin.(3),
lit.g) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
Întrunind 20 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă”, 0 abţineri și o
neparticipare la vot,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă "Programul de pregătire și acţiune operativă pentru iarna 2020
– 2021", conform anexei la prezenta hotărâre.
Art.2. (1) Consecință a aprobării Programului prevăzut la art.1, se aprobă
transmiterea în administrarea societății Piețe Prest SA, pe perioada 1 decembrie
2020-31 martie 2021, în funcție de condițiile meteorologice, a utilajului:
autovehicul special marca UNIMOG U20, nr. înmatriculare VL-08-YHY, echipat cu
instalaţie de împrăştiat material antiderapant şi lama deszăpezire -sarcina
utilă 3181 kg., din dotarea Direcției de Administrare a Domeniului Public,
împreună cu șoferul deservent care va fi preluat prin detașare pe întreaga
perioadă.
(2) Utilajul transmis conform alin.(1) va fi utilizat pentru realizarea
Serviciului public de curăţire şi transport a zăpezii de pe căile publice şi
menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau de îngheţ.
(3)Celelalte utilaje, respectiv:autobasculanta IVECO Trakker, nr. înmatriculare
VL-24-ADP - sarcina utilă 19800 kg; autobasculanta IVECO Trakker, nr.
înmatriculare VL-19-ADP - sarcina utilă 18340 kg; buldoexcavator New Holland nr.
Inmatriculare RM VL-0482; autogreder O&K, tip 156,6, nr. înmatriculare RM.
VL-0490 și buldoexcavator TEREX, nr.de înmatriculare RM VL-0898, rămân la
dispoziția Direcției de Administrare a Domeniului Public care va colabora cu
societatea Piețe Prest SA la acțiunea de deszăpezire, în funcție de condițiile
meteorologice, conform "Programului de pregătire și acţiune operativă pentru
iarna 2020 – 2021", aprobat conform art.1.
Art.3. Societatea Piețe Prest S.A. va suporta cheltuielile cu întreţinerea şi
funcţionarea utilajului transmis conform art.2, precum și pe cele cu personalul
deservent al acestuia și îl va preda Direcției Administrării Domeniului Public
la expirarea perioadei, în starea în care a fost preluat.
Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Administrării Domeniului Public și Societatea Piețe Prest SA.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcției Administrării Domeniului Public;
- Societății Piețe Prest SA.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Grigore CRĂCIUNESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 21 decembrie 2020