HOTĂRÂREA NR. 295/35
privind desemnarea reprezentantului municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea
Generală a Acționarilor la societatea APAVIL S.A. și aprobarea contractului de
mandat
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă
extraordinară la data de 21 decembrie 2020, la care participă 11 consilieri din
cei 21 în funcție;
Invocând:
- Referatul de aprobare al Direcției Administrație, Juridic nr. 43706 din
19.11.2020;
- Raportul la proiectul de hotărâre al Direcției Administrație, Juridic,
Contencios nr.43903 din 20.11.2020;
- avizele favorabile emise de comisiile de specialitate nr.1, pentru
administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a
drepturilor cetăţenilor și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ,
întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat,
agricultură din data de 24.11.2020;
Ținând seama de propunerea formulată în plenul ședinței privind desemnarea
domnului consilier Proteasa Radu-Eduard ca reprezentant în Adunarea Generală a
Acționarilor la societatea APAVIL S.A;
Având în vedere Ordinul Prefectului – județul Vâlcea nr. 605 din 27.10.2020 prin
care a fost declarat ca legal constituit Consiliul Local al municipiului Râmnicu
Vâlcea în urma alegerilor locale din data de 27 septembrie 2020;
Ținând seama de faptul că societatea Apavil SA este înființată ca societate pe
acțiuni, toate acțiunile fiind deținute de cele 21 de unități
administrativ-teritoriale, membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară
”APA Vâlcea”;
În temeiul prevederilor Legii nr.31/1990 a societăților, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, ale art.3, pct.2, lit.a) și art. 643
alin.(1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa
corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările
ulterioare coroborate cu prevederile art.131 din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
În baza art.129, alin. (1), alin.(3), lit.d), art.136, alin.(8), art.139,
alin.(1) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
Procedându-se în conformitate cu prevederile art.139 alin.(6) din Ordonanța de
Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare și întrunind 11 voturi ”pentru” desemnarea domnului
Proteasa Radu-Eduard, 0 voturi ”nule”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se desemnează domnul Proteasa Radu-Eduard - consilier local, care să
reprezinte interesele municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a
Acționarilor la societatea APAVIL S.A.
Art.2. (1) Se aprobă modelul contractului de mandat al reprezentantului desemnat
la art.1, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Se împuternicește domnul Mircia Gutău, primar al municipiului să semneze
contractul de mandat conform modelului aprobat la alin.(1).
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Biroul
Juridic, Guvernanță Corporativă, L10/2001.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Biroului Juridic, Guvernanță Corporativă, L10/2001;
- Direcţiei Resurse Umane;
- Societății Apavil SA;
- Persoanei desemnate conform art.1.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Grigore CRĂCIUNESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 21 decembrie 2020