HOTĂRÂREA NR. 219
privind modificarea statului de funcții al Direcției de Asistență Socială


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară în data de 18 septembrie 2020, la care participă 17 consilieri din cei 23 în funcție;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 6556 din data de 14.09.2020, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre referitor la modificarea, începând cu data de 01.10.2020, a statului de funcții al Direcției de Asistență Socială, prin transformarea unui post;
Văzând, de asemenea, și Raportul nr. 6557 din data de 14.09.2020, întocmit de Direcția de Asistență Socială, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr. 5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
În temeiul prevederilor art. 31 alin.(2) din Legea cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 60 alin.(3), art.60^1 – 60^4 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 79 - 85^1 din Hotărârea Guvernului nr.611/2008, pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 388 alin.(3), lit.a), art.474 alin.(2), art.475 lit.a), art.621 alin.(3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.a) coroborat cu alin.(3), lit.c), art.139, alin.(1) şi art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 17 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Începând cu data de 01.10.2020, se modifică statul de funcții al Direcției de Asistență Socială, prin transformarea unui post, după cum urmează:
 

Nr. crt.

Serviciul/Biroul

Funcţia  publică

Nr. Posturi

actuală

propusă

 

1.

Biroul Beneficii Sociale

Inspector,clasa I, grad debutant

(ID post:531843)

Inspector, clasa I, grad asistent

1


(2) Modificarea aprobată conform alin.(1) se regăsește în anexa la prezenta hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, se încredințează Direcția de Asistență Socială.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico – Financiară;
- Direcției Resurse Umane;
- Direcției de Asistență Socială.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

Adina Florentina DOBRETE                     SECRETAR GENERAL,
                                                                      jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 18 septembrie 2020

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)