HOTĂRÂREA NR.137
privind prelungirea duratei Contractului de delegare a unor activități componente ale Serviciului Public de salubrizare în municipiul Râmnicu Vâlcea


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 17 iunie 2020, la care participă 19 consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul nr.20993 din data de 12.06.2020, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind prelungirea, începând cu data de 01 august 2020, a duratei Contractului de delegare nr.23205/26.06.2015 încheiat cu ASOCIEREA S.C. ROMPREST ENERGY SRL și S.C. COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A. - lider de asociere S.C. ROMPREST ENERGY, până la intrarea în vigoare a contractului de delegare atribuit de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Salubrizare și începerea prestării serviciului de către operatorul regional, precum și împuternicirea primarului municipiului ca, prin serviciile de specialitate, să întocmească și să semneze actul adiţional de prelungire a duratei contractului de delegare susmenționat;
Văzând Raportul nr.21285 din data de 15.06.2020, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii și liniștii publice, a drepturilor cetățenilor; nr.2, de buget-finanțe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru servicii publice și comerț, întreprinderi mici și mijlocii, administrarea domeniului public și privat ;
Având în vedere că, în urma finalizării procedurii de achiziție publică, a fost încheiat Contractul de delegare nr.23205/26.06.2015, cu operatorul – ASOCIEREA S.C. ROMPREST ENERGY SRL și S.C. COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A. - lider de asociere S.C. ROMPREST ENERGY, prin care a fost delegată gestiunea următoarelor activităţi componente ale serviciului de salubrizare: colectarea separata si transportul separat al deseurilor municipale si al deseurilor similare provenind din activitati comerciale din industrie si institutii, inclusiv fractii colectate separat, fara a aduce atingere fluxului de deseuri de echipamente electrice si electronice, baterii si acumulatori, precum și colectarea si transportul deseurilor provenite din locuinte, generate de activitati de reamenajare si reabilitare interioara si/sau exterioara a acestora; potrivit prevederilor Capitolului 4 art.4.1, alin.(1) din Contractul mai sus menționat, durata pentru care s-au concesionat serviciile publice de salubrizare a fost de 3 ani (36 de luni) începând cu data emiterii ordinului de începere a serviciului, durată ce poate fi prelungită până la intrarea în vigoare a contractului de delegare a gestiunii ce urmează să fie atribuit de asociația de dezvoltare intercomunitară (ADI) constituită la nivelul județului Vâlcea pentru proiectul "Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Vâlcea", pentru zona 3 din care face parte și municipiul Râmnicu Vâlcea; ulterior, întrucât Contractul de delegare atribuit de ADI Salubrizare nu a intrat în vigoare până la expirarea duratei inițiale de 3 ani a Contractului de delegare nr.23205/26.06.2015, prin Hotărârea nr.93/28.03.2018, Consiliul Local a aprobat ca, începând cu data de 01 august 2018, durata acestui contract să fie prelungită până la intrarea în vigoare a contractului de delegare atribuit de ADI, dar nu mai mult de 2 ani de la data respectivă, astfel că potrivit prevederilor Actului adițional nr.3 la contractul de delegare, durata acestui contract expiră la data de 01 august 2020;
Ținând seama de stadiul actual al derulării procedurii de delegare a Serviciului de salubrizare în Județul Vâlcea, precum și de faptul că atribuirea noului contract de către ADI Salubrizare nu va putea fi finalizată înainte de data de 01.08.2020, Municipiul Râmnicu Vâlcea riscând astfel să rămână fără operator al serviciului de salubrizare după această dată; 
Ținând cont atât de solicitarea de prelungire a duratei Contractului de delegare formulată de actualul operator al serviciului pe raza municipiului, ROMPREST ENERGY, cât și de prevederile Memorandumului nr.20/27033/AT/20.12.2019 de aprobare a unor soluții temporare privind delegarea serviciilor de operare a infrastructurii pentru proiectele fazate finanțate din fonduri europene, conform cărora, după lansarea procedurii de achiziție publică, până la finalizarea acesteia, poate fi delegată temporar operarea serviciului printr-o procedură de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț;
Văzând, totodată, adresa de răspuns nr.7820/04.06.2020 a Consiliului Județean Vâlcea prin care ni s-a comunicat că procedura de atribuire a Contractului de delegare a serviciului de salubrizare a localităților din județul Vâlcea către operatorul regional a fost întarziată ca urmare a faptului că, după aprobarea documentației de către celelalte Consilii locale membre ADI Salubrizare, în luna martie 2020, au fost formulate observații și solicitări de clarificări din partea Primăriei municipiului și ADI Salubrizare, care au fost transmise consultantului, documentația revizuită de acesta fiind supusă analizei și aprobării Consiliului Local în ședința din 28 mai 2020, precizându-se, totodată, prin adresă, că prelungirea contractului de delegare nr.23205/26.06.2015 se poate realiza cu îndeplinirea prevederilor Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr.51/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr.100/2016 privind concesiunile de lucrări și servicii;
În temeiul prevederilor articolului 4.1, alin.(2) din Contractul de delegare nr.23205/26.06.2015;
În conformitate cu prevederile art.116, alin.(4) din Legea nr.100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare, și ale art.32, alin.(3) din Legea nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.d) coroborat cu alin.(7), lit.n), art.139, alin.(3) și a art.196, alin.(1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completarile ulterioare ;
Întrunind 16 voturi “pentru”, 2 voturi “împotrivă”, 0 abţineri și o neparticipare la vot, 

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Începând cu data de 01 august 2020, durata Contractului de delegare nr.23205/26.06.2015, încheiat cu ASOCIEREA S.C. ROMPREST ENERGY SRL și S.C. COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A. - lider de asociere S.C. ROMPREST ENERGY, se prelungește până la intrarea în vigoare a contractului de delegare atribuit de ADI Salubrizare și începerea prestării serviciului de către operatorul regional.
Art.2. Se împuternicește primarul municipiului ca, prin serviciile de specialitate, să întocmească și să semneze actul adiţional privind prelungirea duratei contractului de delegare menționat la art.1. 
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală. 
Art.4. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică în copie:
• Instituţiei Prefectului – judeţul Vâlcea;
• Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
• Direcţiei Dezvoltare Locală;
• Direcţiei Economico – Financiare;
• Direcției Investiții și Achiziții Publice;
• Societății ROMPREST ENERGY.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Nicolae STELIAN                                     SECRETAR GENERAL, 
                                                                       jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 17 iunie 2020

Intreaga hotararea scanata (in format .pdf)