HOTĂRÂREA NR.33
privind propunerea de schimbare a destinației imobilului - construcție ”Liceul
Tehnologic Henri Coandă – clădire stație benzină-depozit”, aparținând bazei
materiale a Liceului de Arte Victor Giuleanu, în vederea demolării acestuia
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 31 martie 2021, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Referatul nr.10525 din data de 19.03.2021, al cărui semnatar
este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de
hotărâre privind propunerea de schimbare a destinației imobilului – construcție
”Liceul Tehnologic Henri Coandă – clădire stație benzină-depozit”, proprietate
publică a Municipiului Râmnicu Vâlcea, situat în curtea Liceului de Arte Victor
Giuleanu, pe perioada desfășurării lucrărilor de demolare, precum și
împuternicirea primarului municipiului ca, prin structurile de specialitate, să
întocmească documentația necesară pentru obținerea Avizului conform al
ministrului Educației privind schimbarea destinației imobilului-construcție
susamintit;
Văzând Raportul nr.11185 din data de 24.03.2021, întocmit de Direcția Dezvoltare
Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie
publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor, nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi
mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură, nr.4, de
organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia
mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi
de arhitectură și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie
socială, activităţi sportive şi de agrement
Având în vedere faptul că prin protocol de predare-primire, încheiat între
Primăria municipiului și Liceul de Arte ”Victor Giuleanu”, comisia constituită
prin Dispoziția Primarului nr.2032/24.06.2019 a predat în administrarea Liceului
construcțiile și terenurile proprietatea publică a municipiului Râmnicu Vâlcea
care constituie baza materială a acestei unități de învățământ, printre bunurile
imobile predate aflându-se și construcția ”Liceul Tehnologic Henri Coandă –
clădire stație benzină-depozit”, înscrisă în Cartea Funciară nr.41734;
Luând în considerare adresa nr.62 din 19.01.2021, prin care Liceul de Arte
Victor Giuleanu a solicitat sprijinul pentru demolarea mai multor anexe care au
aparținut fostului Liceu Tehnologic Henri Coandă și care nu mai sunt necesare
pentru desfășurarea activității Liceului de Arte Victor Giuleanu, una dintre
acestea fiind construcția ”Liceul Tehnologic Henri Coandă – clădire stație
benzină-depozit”;
În temeiul prevederilor art.112, alin.(6) din Legea nr. 1/2011 a educației
naționale naționale, cu modificările și ulterioare, și ale Ordinului nr.5819 din
25.11.2016 privind aprobarea procedurii de elaborare a avizului conform pentru
schimbarea destinației bazei materiale a instituțiilor și unităților de
învățământ preuniversitar de stat, precum și condițiile necesare acordării
acestuia;
În baza art.129, alin.(2), lit.c), art.139, alin.(3), lit.g) și art.196,
alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă propunerea de schimbare a destinației imobilului – construcție
”Liceul Tehnologic Henri Coandă – clădire stație benzină-depozit”, proprietate
publică a Municipiului Râmnicu Vâlcea, situat în curtea Liceului de Arte Victor
Giuleanu, înscris la poziția 1126 din Anexa 1 – Inventarul bunurilor care
aparțin domeniului public al municipiului Râmnicu Vâlcea la Hotărârea Guvernului
nr.54/2008 pentru modificarea și completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului
nr.1.362/2001 privind atestarea domeniului public al județului Vâlcea, precum și
al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Vâlcea, având numărul de
inventar DP01064 – identificat ca C7 pe planul de amplasament și delimitare
anexat, pe perioada desfășurării lucrărilor de demolare.
Art.2. Se împuternicește primarul municipiului ca, prin structurile de
specialitate, să întocmească documentația necesară pentru obținerea Avizului
conform al ministrului educației privind schimbarea destinației imobilului -
construcție descris la art.1.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcției Urbanism;
- Liceului de Arte Victor Giuleanu;
- Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea;
- Ministerului Educației.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Grigore CRĂCIUNESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 31 martie 2021