HOTĂRÂREA NR. 231
privind aprobarea Devizelor Generale Estimative Actualizate conform O.G. nr.15/2021 pentru ”Lucrări de intervenție în vederea creșterii performanței energetice – 4 (patru) blocuri de locuințe”

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 octombrie 2021, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.40626 din data de 20.10.2021, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre referitor la aprobarea Devizelor Generale Estimative Actualizate conform O.G. nr.15/2021 pentru ”Lucrări de intervenție în vederea creșterii performanței energetice – 4 (patru) blocuri de locuințe”;
Văzând Raportul nr.40627 din data 20.10.2021, întocmit de Direcția Investiții și Achiziții Publice, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.4 de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
În temeiul prevederilor art.44, alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale art.10, alin.(4) din Hotărârea Guvernului nr.907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările ulterioare, și ale Ordonanței Guvernului nr.15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare;
În baza art.129, alin.(4), lit.d), art.139, alin.(3) şi art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 13 voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 8 abțineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă Devizele Generale Estimative Actualizate conform Ordonanței Guvernului nr.15/2021 pentru ”Lucrări de intervenție în vederea creșterii performanței energetice – 4 (patru) blocuri de locuințe”, după cum urmează :
- Bloc Anton Pann, Calea lui Traian nr.116, la valoarea totală de 2.454.003,10 lei fără TVA, respectiv 2.920.263,70 lei cu TVA, din care C+M la valoarea de 2.238.434,55 lei fără TVA, respectiv 2.663.737,11 lei cu TVA – anexa nr.1 la prezenta hotărâre;
- Bloc L, str. Regina Maria nr.1, la valoarea totală de 1.573.008,61 lei fără TVA, respectiv 1.871.880,25 lei cu TVA, din care C+M la valoarea de 1.421.915,23 lei fără TVA, respectiv 1.692.079,12 lei cu TVA - anexa nr.2 la prezenta hotărâre;
- Bloc L, Calea lui Traian nr.129, la valoarea totală de 3.750.374,36 lei fără TVA, respectiv 4.462.945,48 lei cu TVA, din care C+M la valoarea de 3.411.860,65 lei fără TVA, respectiv 4.060.114,17 lei cu TVA - anexa nr.3 la prezenta hotărâre;
- Bloc K, Scuarul Mircea cel Bătrân nr.6, la valoarea totală de 923.288,03 lei fără TVA, respectiv 1.098.712,77 lei cu TVA, din care C+M la valoarea de 838.222,49 lei fără TVA, respectiv 997.484,76 lei cu TVA - anexa nr.4 la prezenta hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Investiții și Achiziții Publice.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcției Investiții și Achiziții Publice.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Irina – Maria ARGEȘANU                      SECRETAR GENERAL,
                                                                    jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 29 octombrie 2021

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)